Inventarul de la secția „Împrumut carte adulți”

image (1)

În condițiile în care numeroși cititori au solicitat informații despre inventarul care se desfășoară la secția „Împrumut carte adulți”  a Bibliotecii Județene,  oferim câteva repere ale acestei activități.

Conform legislației inventarul  se desfășoară o dată la zece ani, ultimul de acest gen, în secția despre care  vorbim, având loc în anul 2006. În această perioadă fondul de carte a ajuns la aproximativ 120.000 de exemplare.Cărțile se află  în depozit și în sălile destinate publicului, cu acces direct la raft.

Inventarul electronic în programul de bibliotecă  ”TinRead” presupune ca fiecare carte să treacă, obligatoriu, prin trei etape:

Etichetarea (aplicarea unei etichete cu un cod de bare, care va permite identificarea electronică în baza de date)
Verificarea (citirea fiecărei etichete cu ajutorul scanerului pentru a preveni și elimina erorile umane survenite în timp)
Scanarea (o operație ce reprezintă practic ultimul pas al inventarierii electronice).

Toate aceste etape se desfășoară pe baza unui plan de lucru  care ține cont de locație (depozit sau săli cu acces la raft), accesibilitatea polițelor (cu scară sau fără scară) și de aranjarea biblioteconomică a unităților de bibliotecă (domenii, subdomenii, autori).

Începând din ianuarie, 14 angajați ai bibliotecii sunt implicați în  verificarea fondului de carte.Aceasta  a fost pregătită încă de anul trecut. Pregătirea  a presupus, conform informațiilor furnizate de comisia de inventariere, parcurgerea a 200 de registre, rând cu rând, titlu cu titlu și înregistrarea fiecărei cărți în programul de bibliotecă ”TinRead”  (titlu, autor, editura, anul publicării, clasificare, locație, preț denominat etc.).

Reamintim celor interesați că această amplă și anevoioasă acțiune  se  va finaliza prin decembrie 2017.