Time

Start:
End:

Address

Sala „Concordia” a Bibliotecii Județene „Alexandru D. Xenopol” Arad

Description

Voyages, voyages…

Bun găsit excursioniştilor!

Ne pregătim pentru o nouă călătorie! De data această mergem în Polonia.O ţară care, în ciuda urii cu care a fost mutilată, a reînăscut cu semeţie.Am, ca de obicei, informaţii foarte utile călătoriei noastre.

Statul polonez are o vechime de peste 1000 de ani. În secolul al XVI-lea, Polonia era una dintre marile puteri ale Europei. Odată cu victoria obţinută în bătălia de la Viena (1683), regele Ioan III Sobieski al Poloniei a salvat oraşul de sub asediul otoman, eliminând ameninţarea unei posibile ocupări a Europei de vest.

Resursele subsolului Poloniei sunt bogate în : fier, zinc, cupru şi sare brută. Şi apropo de sare, Salina Wieliczka este una dintre atracţiile ţării.Construită în secolul al XIII-lea, salina este un adevărat oraş subteran, având inclusiv un sanatoriu, spaţii culturale, capele şi o cafenea. Tot oraşul, de la scări până la candelabre, este construit din sare.

Constituţia actuală a Poloniei datează din 1997. Preşedintele este ales prin vot popular direct, pe o perioadă de cinci ani.

Preparatele tradiţionale poloneze sunt supa de sfeclă roşie, un tip de sarmale ( nu cele româneşti!) şi pierogi (găluşte umplute, de exemplu, cu varză şi ciuperci).

Printre personalităţile Poloniei se numără astonomul Copernic, compozitorul Chopin, omul de ştiinţă Maria Curie-Sklodowska, regizorii Roman Polanski şi Krzysztof Kieslowski, precum şi Papa Ioan Paul al II-lea.

În ultimul deceniu, Polonia s-a remarcat prin stabilitate economică şi prin importanţa tot mai mare pe care o are în această parte a Europei.

Dacă v-am convins să vă alăturaţi grupului, vă readuc aminte că ne aşteaptă aceiaşi ghizi.

Soţii: Georgiana şi Victor Maria.

Ne vedem la Biblioteca Judeţeană, vineri 28 noiembrie, la ora 17.00!