Expoziția Taberei de la Bata 2016 - Poveștile copilăriei

Pentru publicul arădean, se va deschide curând expoziţia intitulată ”Poveștile copilăriei” cu lucrări realizate în cadrul Taberei de caligrafie și ilustrație de carte, Bata 2016. Vernisajul va avea loc în ziua de marți, 27 septembrie, ora 17.30,  la secția de artă a Complexului Muzeal Arad, cu ocazia celei de a șasea ediții a Simpozionului național cu participare internațională « Momente din istoria lecturii publice la Arad » organizat de Biblioteca Judeţeană “Alexandru D. Xenopol” în perioada 26-29 septembrie 2016.

Poveștile ilustrate în această expoziție sunt:”Prâslea cel voinic şi merele de aur ” de Petre Ispirescu, ”Motanul încălţat” de Charles Perrault, ”Crăiasa Zăpezii” de Hans Christian Andersen, dar şi poveşti mai puţin cunoscute din Asia, Africa, Australia şi America.
Lucrările ce urmează să fie expuse aparțin tinerilor  artişti:
 Lou Bouquier, Marie Failla, Julie Legrand şi Flora Geraldine – Baude de la Şcoala Superioară de Artă din Epinal, Franța, Iulia Pop, Razvan Mihai Șuhan de la Universitatea de Arte şi Design Cluj–Napoca, Isabella Beatrice Madarasz şi Paul Babencu de la Liceul de Arte “Sabin Drăgoi” din Arad,  Patricia Batki de la Universitatea din Strasbourg.

Tinerii artiști au realizat ilustarțiile  pe  parcursul a  8 zile, în cadrul  Taberei  internaţionale de caligrafie şi ilustraţie de carte de la Bata, (a VIII-a ediţie) din perioada 20-28 august  2016.
Coordonatorul  taberei de la Bata a fost, precum în anii precedenţi, profesorul Florin Florea de la Universitatea de Arte şi Design din Cluj-Napoca. și la prezenta editie reportajul foto al taberei a fost realizat de Alain Kauff din Strasbourg.

(LB)

Imagini de la vernisaj:

Date calendar: 
Marţi, 27 Septembrie, 2016 - 17:30 to Duminică, 9 Octombrie, 2016 - 16:00