Drumul spre Casa Albă - prezentare susținută de domnul Dean Thompson

Biblioteca Județeană, împreună cu Ambasada Statelor Unite, a organizat o întâlnire cu domnul Dean Thompson, adjunctul şefului misiunii diplomatice a SUA. Invitatul nostru a susținut o prezentare, în limba engleză, intitulată "Drumul spre Casa Albă". Publicul țintă: liceeni arădeni cunoscători ai limbii engleze și interesați de aspecte ale democrației americane. În acest sens, au fost invitați, cu precădere, elevi de la Colegiul Naţional "Preparandia - Dimitrie Ţichindeal", Colegiul Național "Elena Ghiba Birta", Colegiul Național "Vasile Goldiș".

Întâlnirea a avut loc joi 22 septembrie ora 13.30 la Sala Concordia.

Adjunctul şefului misiunii diplomatice a SUA, domnul Dean Thompson este membru al Senior Foreign Service (membru de grad superior al corpului diplomatic) şi are 20 de ani de experienţă în diplomaţia americană. În ultimii ani, domnul Thompson a fost Consul General la Calcutta, în India, şi Consilier Economic şi comercial la Ambasada SUA din Colombo, Sri Lanka Înainte de a deveni membru al Corpului diplomatic, domnul Thompson a lucrat la Cabinetul Secretarului Apărării, în probleme de negociere în domeniul securităţii europene.

http://newsar.ro/lungul-drum-spre-casa-alba-dean-thompson-adjunctul-amba...

http://www.hotnews.ro/stiri-esential-21307377-lungul-drum-spre-casa-alba...

 

(Marius Stoica)
Date calendar: 
Joi, 22 Septembrie, 2016 - 13:30