"Cărțile care m-au format" cu prof. Rodica Oros

Miercuri, 26 octombrie 2016,  în Sala ”Concordia” a Bibliotecii Județene  ”Alexandru D. Xenopol” Arad s-a desfășurat  o nouă ediție a proiectului nostru  dedicat  cărții și formării cultural-umane: ”Cărțile care m-au format.”

Dintre toate întâlnirile întamplate până acum, aceasta  a avut o notă cu totul aparte și merită să semnalăm și să arătăm  prin ce s-a distins ea.

Mai întâi pentru că ”actorul”–adică profesorul ce susținea aproape în exclusivitate manifestarea, prin argumentele sale pro carte, a devenit ”actorii” – eleviii.Diferența a fost făcută, de asemenea,  de foarte buna pregătire  a elevilor în susținerea argumentelor, de  atenta alegere a cărții prezentate, de marea diversitate tematică adusă de  lecturile spre care s-au orientat elevii și,  nu în ultimul rând, de  paleta de  vârstă  a liceenilor  prinși în proiect.

 

Cei zece elevi de la Colegiul Tehnic de Construcții și de Protecția Mediului, coordonați îndeaproape, cu spirit critic, umor și metodă de prof. de limbă română Rodica Oros, au provenit din toți anii școlari, apropiidu-i dorința de-a arăta că plăcerea lecturii n-a pierit, încă.Indiferent de școala căreia îi aparții.

Alegători atenți ai cărților,  după criterii personale,  cititorii  ne-au adus în fața ochilor minții personaje diverse care i-au cucerit  prin complexitatea lor, dar și prin mesajul transmis: dragostea de viață și de semen, onestitate și fidelitate, bobul zăbavă asupra lucrurilor, moartea, etc.

Copii au motivat alegerea cărții cu câte un citat susținător, dovedind maturitate și implicare în alegerea lui, ca și în prezentarea cărții.Pentru convingerea lor  în  suținerea pledoariei  pentru lectură  îi amintim aici pe toți : Adelina Vereb, Bogdana Knapik, Cătălina Lingurar, Dan Brașoveanu, Laurențiu Buzilă, Lorena Antal, Iulia Mate, Ioana Betea, Onur Revede și Mihaela Bencsik.Ei  au fost însoțiți și de prieteni susținători, un părinte, dar și de colegi din  Colegiul Tenologic de Industrie Alimentară-  prof. însoțitor: Adriana Bulc.

Felicitări, copii!Felicitări profesori!

Date calendar: 
Miercuri, 26 Octombrie, 2016 - 13:00