Expoziție Dinu Lipatti – 100 de ani de la naștere

Sub genericul „Viaţa ca o ofrandă”, holul Bibliotecii Județene „Alexandru D. Xenopol” găzduiește în perioada 1 februarie – 31 martie o expoziţie dedicată lui Dinu Lipatti, la centenarul naşterii marelui pianist şi compozitor român.

Secţia Artă şi Multimedia oferă spre vizionare biografii, imagini din viaţa artistului, partituri din creaţia sa muzicală şi înregistrări discografice avându-l pe maestrul interpret la pian.

„Plecat dintre noi mult prea repede, asemenea lui Mozart sau Schubert cu care avea atâtea trăsături comune dar care şi-au dus la îndeplinire ceea ce aveau de îndeplinit, Lipatti nu şi-a dus la capăt destinul, tragicul condiţiei umane dezvăluindu-i-se în duritatea sa implacabilă. Viaţa lui tindea spre un viitor care fusese deja bine conturat. Omul din el părea mai mare şi mai profund decât ceea ce releva arta sa transmisă prin obişnuitul său mijloc de exprimare – pianul. Dinu Lipatti a fost destinat compoziţiei pentru că avea acel semn distinctiv al compozitorului înnăscut care, când începea să scrie, nu o făcea pentru „a căuta” ci pentru „a găsi” îl caracteriza marele dirijor elvețian Ernest Ansermet.

Date calendar: 
Miercuri, 1 Februarie, 2017 - 08:00 to Marţi, 28 Februarie, 2017 - 17:00