Mesia, Mântuitorul - expoziție de Paști

Cea mai importantă sărbătoare a creștinătății sunt PAȘTILE. O sărbătoare care ne apropie pe noi oamenii de Divinitate, mai mult și mai concret decât până la ea.De ce? 

Pentru că Fiul lui Dumnezeu, născut dintr-o fecioară, prin Duh Sfânt, își acceptă și asumă dubla condiție: cea de Fiu al lui Dzeu și al Omului, deopotrivă.

Asumarea presupune acceptarea sacrificiului suprem prin care Mesia devine Eliberatorul.

Ca să se împlineaască profeția.

Mesia era așteptat de evrei ca Eliberator , să-i scape de sub dominație străină, dar El eliberează întreg neamul omenesc de moarte și îi dăruiește nemurire. “Că Acesta va mântui pe norodul Său de păcatele lui” (Matei 1, 20-21). Eliberarea de moarte, ștergerea păcatului originar și deschide drum spre nemurire.Iisus este poarta noastră spre cer. Prin scara suferințelor primită de bună voie de Iisus, urcăm la cer. 

„Părintele Meu, de este cu putință, treacă de la Mine paharul acesta!”- rostește Mântuitorul - Omul, în grădina Ghetsimani (Mt. XXVI, 39). „Paharul ” simbolizând soarta omului.

”Însă nu precum voiesc Eu, ci precum Tu voiești!” (Mt. XXVI, 39), se roagă mai departe Fiul Omului euharistizat în Fiul Tatălui Său.

Și a băut ”paharul”!

În amintirea acelui moment, creștinii suferă, mor și învie în fiecare an cu Iisus.

Biblioteca Județeană ”Alexandru D.Xenopol” Arad vă invită să vizitați două expoziții cu semnificație pascală: ”Lumina din Tine, în noi... ” (expozanți: elevi de la Șc. Populară de Arte – prof. Adriana Chiriță) și ”Oul de Paști” (expozant: Marta Cociuba).

Sărbători Luminate, tuturor!

Date calendar: 
Vineri, 14 Aprilie, 2017 - 09:00 to Luni, 24 Aprilie, 2017 - 09:00