Florar bibliotecar

În luna lui Florar  2017, Biblioteca Județeană „Alexandru D. Xenopol” Arad are pe agenda de lucru evenimente pentru toate vârstele.

Cei mici sunt invitați la  povești. Proiectul ”Se deapănă povești...”, se va înfăptui la solicitarea grădinițelor și școlilor generale din municipiu, pe data de 30  mai, la ora 11.00. În această lună, tot cei mici, au început să se programeze pentru partea a doua a programului  național ”Școala  altfel”.

Luni, 8 mai, ora 10, vom desecretiza din nou, împreună cu dl. Dan Antoci, ”Secretele zeilor”, cu liceenii de la Liceul Tehnologic de Electronică și Automatizări ”Caius Iacob”. În data de 10, de la ora 13.00  vom avea un program dedicat adolescenților și neliniștilor lor.”Ziua tinertului” va propune o temă  de dezbatere, sperăm atrăgătoare și agreată de liceenii arădeni: ”Adolescența- între capricii și nevoi”.Ca de obicei dezbaterea va fi moderată de Lucia Bibarț.

Adulții se vor putea întâlni, în cadrul proiectului  nostru deja popular: ”Personalități arădene”  joi, 16 mai, ora 13.00 cu unul dintre profesioniștii pantofari: Ioan Iurea are curajul  să  mai practice  o meserie pe cale de dispariție.

Pentru iubitorii de ateliere literare vom avea în acestă lună două cenacluri: unul în limba română și altul în  limba maghiară.”Întâlnirile Ligii Scriitorilor Români ”– filiala Arad, luni, 29 mai, ora 16.00 și  Cenaclul ”Tóth Árpád”, de marți 16 mai , ora 17.00.Francofonii  se vor  desfășura  și ei în cadrul Clubului ”Richelieu”, din 24, ora 17.00.

În finalul lunii, pe holul bibliotecii, se va regăsi expoziția de desene ale copiilor arădeni intitulată ”România europeană”.

Date calendar: 
Joi, 4 Mai, 2017 - 15:45