A murit Augustin Buzura. „O pierdere uriaşă pentru literatura noastră” -Eugen Simion

Unul dintre cei mai mari scriitori contemporani români, Augustin Buzura, a murit luni seara, la vârsta de 79 de ani. „E o pierdere uriaşă pentru literatura noastră…Buzura a făcut să nu fie sub comunism o Siberie a spiritului. Romanele lui Buzura au fost citite, căutate, reeditate, consultate în zeci de mii de exemplare pentru că oamenii vedeau acolo că el încearcă să spună adevărul. Un prozator în linia lui Slavici şi Rebreanu. Nu avea o frază strălucitoare, uşoară. Era greoaie dar gravă, nu zbura deasupra frazelor limbajul lui, ci căuta ceva în interiorul lucrurilor“ a declarat academicianul Eugen Simion, prieten bun cu cel trecut eternitate.

Augustin Buzura (n. 22 septembrie 1938, Berința, județul Maramureș – d. 10 iulie 2017, București) a fost psihiatru, prozator și eseist, dar și autorul unor scenarii cinematografice. A urmat cursurile pre-universitare la Liceul „Gheorghe Șincai” (în prezent, Colegiul Național „Gheorghe Șincai” din Baia Mare). A absolvit Facultatea de Medicină și Farmacie din Cluj (1958-1964). A renunțat la profesia de medic psihiatru și s-a dedicat literaturii,dar metodele psihiatrice de investigare a conștiinței umane se vor regăsi în romanele sale.

A debutat cu volumul de nuvele Capul Bunei Speranțe în 1963. A fost redactor la revista Tribuna din Cluj. Din 1990 a devenit președinte al Fundației Culturale Române, iar între 2003-2004 al Institutului Cultural Român. A fost director al revistei Cultura. Din 1992 a fost membru titular al Academiei Române.

Romane publicate: Absenții (1970), Orgolii (1974), Fețele tăcerii (1974), Vocile nopții (1980), Refugii (1984), Drumul cenușii (1988), Recviem pentru nebuni și bestii (1999), Raport asupra singurătății (2009)

Romane traduse în limba franceză: Chemin de cendres, tradus de de Jean-Louis Courriol, Éditions Noirs sur Blanc, 1993; Requiem pour salauds et fous, tradus de Marily Le Nir, Éditions Noirs sur Blanc, 2001

Alte publicații: Canonul periferiei, ediție îngrijită de Angela Martin, Editura Limes, 2012; Nici vii, nici morți, Editura RAO, 2013.

Augustin Buzura se oprește în romanele sale din tinerețe asupra dramei intelectualului care intră în conflict cu sistemul comunist din lumea academică (Orgolii, Refugii) și în aceste romane experimentează din punct de vedere narativ procedeul fluxului conștiinței.

Următoarele romane sunt mai simple din punctul de vedere narativ, scrise la persoana a treia, eroii sunt hermeneuți care doresc să reconstituie evenimente din trecut, întotdeauna controversate, cum ar fi cooperativizarea forțată și fenomenul partizanilor și a rezistenței armate din munți, revolta minerilor din Valea Jiului și represiunea care a urmat după aceasta.

Buzura a continuat tematica romancierilor din „obsedantul deceniu" având la dispoziție informații mai variate, pe care le culegea uneori intervievând pe cei implicați în evenimente, ca un veritabil sociolog. Poate și din această cauză romancierul a fost unul dintre cei mai cenzurați în acea epocă, luptându-se cu cenzorii pentru fiecare frază.

Mai multe producții cinematografice și de televiziune au fost realizate pe scenarii de Augustin Buzura: Orgolii (1981, r. Manole Marcus, după romanul omonim), Pădureanca (1987, r. Nicolae Mărgineanu, după o nuvelă de Ioan Slavici), Undeva în Est (1991, r. Nicolae Mărgineanu, după romanul "Fețele tăcerii").

Fiica sa, Ana Maria este căsătorită de 15 ani cu George Maior, actualul ambasador în Statele Unite, fost şef al SRI. Ea s-a căsătorit cu George Maior, în 1999, naş de cununie fiindu-le Ioan Talpeş. Aceştia au doi copii: Lara si Cristian.

Date calendar: 
Marţi, 11 Iulie, 2017 - 11:15