Vernisaj "Tabăra de caligrafie și ilustrație de carte" de la Bata 2017

Sub genericul „Amintiri din copilărie”, Sala Clio a Complexului Muzeal Arad a găzduit vernisajul Expoziției de caligrafie și ilustrație de carte – Bata 2017. Aceasta reunește lucrările celei de a IX-a edițiii a Taberei internaționale de caligrafie și ilustrație de carte organizată de Biblioteca Județeană Arad „Alexandru D. Xenopol”, care s-a desfășurat la Bata, în perioada 20-28 august 2017.

Inițiat în 2008 cu ocazia proiectului european Animaliter și dezvoltat ulterior în cadrul proiectului Et Lettera, atelierul de creație artistică și-a propus – după cum a precizat profesorul Florin Didilescu, promotorul acestui eveniment - „în primul rând promovarea scrierii de mână, a caligrafiei, ca modalitate esențială de exprimare umană și, în al doilea rând, stimularea interesului pentru ilustrația de carte, fiecare participant trebuind să caligrafieze câte patru fragmente în fiecare din cele patru limbi de origine precum și să realizeze câte o ilustrație inspirată cele patru texte propuse“.

Anul acesta au fost prezenți în frumoasa localitate de pe malul Mureșului nouă tineri artiști de la Facultatea de Arte din Timișoara, Școala superioară de arte din Epinal (Franța), Școala de arte Emile Cohl din Lyon (Franța), Colegiul Național de Arte Sabin Drăgoi din Arad, coordonarea artistică revenindu-i, precum în anii anteriori, profesorului Florin Florea de la Facultatea de arte și design din cadrul Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca. Este vorba de Camille Merz, Marianne Masselot, Orlando Hegeduș, Michel Suna, Antonia Faur, Larisa Chindriș, Timea Hlosciuc și Nicoleta Aliman.

Le-au fost propuse patru texte din: Ion Creangă – Pupăza din tei din Amintiri din copilarie; Anatole France – Ciorchinele de struguri din Scrisoare prietenului meu; Lev Tolsoi – Învățătorul nostru Karl Ivanici din Copilăria, adolescența, tinerețea și Iohann Wolfgang Goethe – Noul Paris din Poesie și adevăr. Ca noutate: o scurtă… introducere în scrierea chineză realizată de Patricia Batki care studiază la Strasbourg. Alain Kauff de la Strasbourg, voluntar fidel al proiectului, a realizat (și) anul acesta reportajele foto ale taberei: pentru expoziții, la tipărirea cataloagelor anuale“ ne-a informat Florin Didilescu.

Intenția organizatorilor a fost aceea de a lega tema ediției din acest an de cea de anul trecut, cu obiectivul declarat de a înfrumuseța cadrul în care copiii de la Școala Primară Bata își vor petrece recreațiile. Aceasta în contextul în care întreaga clădire a școlii a intrat într-un proces de renovare generală cu sprijin financiar european. În acest scop, o parte a peretelui ce mărginește la vest curtea școlii a fost acoperit anul trecut cu fresce pe tema «Poveștile copilăriei», iar spațiul rămas atunci liber găzduiește acum lucrările ediției 2017 inspirate din tema… «Amintiri din copilărie».

În plus, a fost organizat și anul acesta un… atelier de teatru dedicat copiilor din comuna noastră. Coordonați de Robert Batki, de la Colegiul Național Moise Nicoară și membru AMIFRAN, aceștia au realizat un spectacol, prezentat la închiderea taberei, în seara zilei de luni 28 august și intitulat «Jocurile copilăriei»; pledoarie pentru jocurile tradiționale ce nu trebuie uitate: șotron, baba-oarba, de-a v-ați ascunselea etc.“ a povestit primarul Ion Micurescu, prin a cărui strădanie această tabără a putut fi găzduită ani la rând de frumoasa localitate Bata, în cele mai bune condiții.

Expoziția poate fi vizitată în perioada 14-24 septembrie.

(Florin Coita)

Imagini de la vernisaj
Date calendar: 
Joi, 14 Septembrie, 2017 - 18:00