Simpozionul bienal național cu participare internațională (17-20 septembrie 2012)

Pentru a patra oară consecutiv, începând cu anul 2006, Biblioteca JudeţeanăA.D. Xenopoldin Arad, organizează şi găzduieşte Simpozionul Bienal Naţional cu participare Internaţională Momente din Istoria Lecturii Publice.

Deschiderea oficială a lucrărilor acestei întâlniri profesionale – ediţia 2012 - va avea loc marţi, 18 septembrie, la ora 9.00, în sala 60 a Palatului Administrativ. Manifestarea şi se va încheia joi, 20 septembrie 2012.

Agenda simpozionului cuprinde două secţiuni:Valorificarea patrimoniului local al bibliotecilor ( carte rară, manuscrise, documente inedite etc.) şi Biblioteca , spaţiu de educaţie non- formală ( alfabetizare, educaţie digitală, educaţie estetică, artistică, enciclopedică, coeziune socială, comunicare).

Cu această ocazie, în Arad vor sosi 20 de oaspeţi din Franţa, Cehia, Polonia, şi Ungaria.Acestora li se vor alătura 22 de bibliotecari din bibliotecile din ţară şi aproximativ 15 bibliotecari din municipiul şi din judeţul nostru.

Pentru prima secţiune, colegii noştri de la bibliotecile judeţene din Sibiu, Argeş, Dolj, Gorj, Suceava, Cluj – Napoca, Pecs, Brăila vor avea 11 intervenţii.

Biblioteca din Arad va fi reprezentată de recenta carte a lui Nicolae Horia, Marienescu inedit.

La cea de-a doua secţiune vor avea loc 10 intervenţii reprezentând aceleaşi biblioteci, la care se adaugă cele din Braşov şi Bekescsaba.

 

Programul simpozionului va mai cuprinde:

 

luni, 17 septembrie

- ora 12.00 - Aventura scrisului-vernisarea expoziţiei temporare realizate în colaborare cu Institutul Cultural Francez -Timişoara ( holul bibliotecii )

 

marți, 18 septembrie

- ora 17.45 - vernisarea expoziţiei internaţionale itinerante:

Et lettera /Drawing wardswriting pictures- (sala Clio a Complexului Muzeal)

 

- urmată de vizitarea expoziţiilor:

    Aventura scrisului- expoziţie temporară realizată în colaborare cu Institutului Cultural Francez -Timişoara

    Workshop judeţean pentru elevi şi învăţători din ciclul primar (holul Secţiei de Artă a Complexului Muzeal);

    Încă o dată la Bata, produsul Taberei de creaţie - 2012 ( holul Secţiei de Artă a Complexului Muzeal)

    Ziua de marţi se va incheia cu vizionarea spectacolului de teatruOn ne badine pas avec l` amourde Alfred de Musset, spectacol interpretat de trupa de teatru francofonAmifran.

     

    miercuri, 19 septembrie:

    - între orele 9.30- 11. 30 - se va vizita centrul istoric al Aradului;

    - între orele 11.45 - 12.45.00 -oaspeţii vor participa, în sala Concordia, la worshopul intitulatCuvinte desenate, imagini scriserealizat de Lucia Bibarţ cu elevii de casa a III-a C ai Liceului Dimitrie Ţichindeal, învăţător Olivia Suciu ;

    - de la ora 15.00 vor avea loc, sub genericul Popasuri culturale în lumea cărţii, vizite la bibliotecile săteşti din Secusigiu şi din Felnac.

    Tags: