
Thales din Milet (624-548 î. Hr.), filosof, matematician, astronom, om politic şi metafizician grec, întemeietorul Şcolii din Milet (Ionia). Este unul dintre cei şapte înţelepţi ai Antichităţii, fiind primul gânditor care a înlocuit explicaţia mitologică a fenomenelor naturii cu una fizică, naturală, căutând principiul lor unitar. Conform concepţiei materialiste a lui Thales din Milet, o materie determinantă, apa, ar fi izvorul prim şi substanţa tuturor lucrurilor din natură. Apa nu este ” substanţă ca atare”- conform altor viziuni filosofice; dar pentru Thales, apa este, în forma în care el o gândea, chiar aceea substanţă ca atare, pentru că din ea derivă toate, ea există în toate câte sunt, este deci origine şi cauză a devenirii, rămânând aceeaşi apă, în ciuda schimbărilor pe care le îndură. Apa era necreată, veşnică, devenea rămânând în indentitatea ei esenţială. Thales a găsit un univers care este particular sau un particular căruia i-a dat valoarea universului. Nu deci în determinarea ca atare a apei stă invenţia lui, ci în gândul că există un universal care explică totul, care este temei, fundament, punct de plecare şi loc de revenire, de la care toate pleacă şi la care toate revin. Thales a fost cel dintâi care a înscris triunghiul dreptunghic în cerc, i se atribuie teorema din geometrie care îi poartă numele, că a prevăzut o eclipsă de soare (28 mai 585) datorită faptului că a reuşit să schimbe albia fluviului Halys pentru a-l ajuta pe regele Cressus, ceea ce ilustrează, o dată cu varietatea procupărilor lui ştiinţifice, şi profunzimea lor. Anticii i-au atribuit” înţelepciunea”, pentru că ei o găsiseră atât în ”sentinţele” filosofului, cât şi în ideile filosofice, acestea din urmă nefiind rupte de cele dintâi. Dintre ”sentinţe”, amintim: ” Dintre toate câte există, divinitatea este cea mai veche, căci ea este nenăscută(…).Cel mai mare este spaţiul, căci el cuprinde totul. Lucrul cel mai rapid este gândul, căci el aleargă peste tot. Lucrul cel mai puternic este necesitatea, căci ea stăpâneşte totul. Întrebat:” Ce este cel mai dificil?”, Thales a răspuns: ”- A te cunoaşte pe tine însuţi.”; la întrebarea ”- Ce este mai uşor?” Thales a răspuns: ”- Ceea ce nu are nici început, nici sfârşit…”. Neîndoielnic că Thales nu avea cum să poată explica mecanismele, chiar filosofice, prin care arche devine acesta, acela etc., trece adică în altceva decât el însuşi, fără ca prin aceasta, să dispară. Thales identifică apa cu divinitatea, dar cum ”Divinul este ceea ce nu are început, nici sfârşit” – deci ceea ce nu se naşte, nici nu moare, rezultă că identificarea în cauză privea perfecţiunea principiului (încă un atribut pe care Thales îl răpeşte zeilor, pentru al pune în arche). Neavând început şi nici sfârşit, apa este substanţa eternă şi substanţa actuală a lumii. Materialismul său a fost şi hilozoism (toate sunt însufleţite, probă: magnetul etc.); dar, pe de altă parte, gânditorul nu a negat existenţa zeilor. El nu i-a desfiinţat, ci i-a lăsat să existe, ceea ce este totuşi o ” nelegiuire”, pentru că zeii sunt doar decorativi. Fără vechile lor proprietăţi, fără omniscienţă şi omniprezenţă, zeii nu mai fac nimic. În schimb, atotputernic este principiul, iar ştiutorul este omul. Nici măcar sufletul( psyche) nu mai are autonomia din mitologie şi este privat de funcţiile vitale în raport cu universul, Thales ajungând la un fel de identificare a materiei cu sufletul. Deci sufletul este nemuritor, pentru că psyche este nemuritor. Teza este la antipodul teismului şi al teologiei. ‘ ‘Mic dicţionar filozofic” (1973); Cazan, Gh. Al. Introducere în filosofie : Filosofia antică , Filosofia medievală , Filosofia modernă până la Kant Editura Universitară, Bucureşti 2006
Invităm pe cititorii interesați de filosofie antică la Secția „Împrumut carte pentru adulți”.