Anaximandru/ gr. Anaximandros, filosof grec, ionian ( Milet, circa 610- 547 î. Hr.). Discipol al lui Thales, i-a succedat acestuia în fruntea Şcolii ioniene la Milet. Pentru Anaximandru, pricipiul (arche) a lumii, îl constituie apeironul. Apeironul este ”obârşia şi elementul primordial al lumii”, principiul aflat în mişcare şi nedeterminat. Acest apeiron este materia primordială, necreat şi veşnic, deosebit de elementele materiale, focalizator şi generator al lor. Anaximandru fiind cel dintâi care a folosit termenul de arche, care nu mai este element (stoiheion) cum era apa. Apeironul este infinitul, iar că infinitul există, Anaximandru se bazează pe cinci temeiuri: pe temeiul timpului (căci acesta este nemărginit), apoi pe cel al diviziunii, în cazul mărimilor (căci matematicienii folosesc noţiunea de ”infinit”); mai departe, prin faptul că numai în felul acesta n-ar înceta naşterea şi pieirea…, de asemenea, ceea ce se prezintă limitat este totdeauna limitat în raport cu un anume lucru, astfel încât este necesar să nu existe nici o limită, dacă negreşit un lucru trebuie să se limiteze todeauna faţă de un alt lucru; cel mai important argument, care totodată pricinuieşte tuturor nedumerire, se sprijină însă pe faptul că în gândire nu intervine nici o delimitare, că numărul pare infinit, la fel cu mărimile matematice şi cu ceea ce este exterior cerului. Fiindcă lumea exterioară este infinită, materia corporală şi lucrurile par fi şi cele infinite (apeiron). Cele cinci argumente sunt redutabile, deşi sunt analogice. Toate trimit la ideea corespondenţei dintre principii şi lume: unei lumi infinite nu-i poate fi origine, cauză un principiu ”finit”. Pe de altă parte, cele cinci argumente pot fi puse în legătură cu felul în care Anaximandru explică mişcarea şi cauza mişcării. În viziunea sa, mişcarea e infinită, ceea ce rezultă din caracterul infinit al lucrurilor. Cauza mişcării o constituie existenţa contradicţiei (al contrariilor). Naşterile şi morţile sunt infinite, nesfârşite, procesul nu încetează niciodată, iar acestea îşi au cauza în contrarii (caldul şi recele, uscatul şi umedul). Mişcarea este veşnică şi necreată, acţiunea contrariilor ducând la apariţia universului. O strălucire aparte a dat filosofului şi impunătoarea sa teorie a inelelor, care reflectă existenţa unei metodologii ştiinţifice realiste; a admis că stelele se învârtesc în jurul Stelei Polare realizând primele cadrane solare, şi a întocmit prima hartă geografică în Grecia antică. Anaximandru a încercat explicaţia vieţii, a lumii animale şi a omului. În privinţa omului, filosoful milesian i-a lăsat, ca şi în privinţa universului, la o parte pe zei. El a gândit omul ca provenind din peşte sau, mai general, din fiinţe deosebite de el, constituie teza filosofului care probează până unde s-a întins universul său speculativ şi ce mare provocare a fost acest univers pentru veacul al VI-lea milesian. Cât despre suflet psyche, acesta, după părerea lui Anaximandru, ”ispăşeşte şi se pierde în materia primordială unică”. ‘ ‘Mic dicţionar filozofic” (1973); Cazan, Gh. Al. Introducere în filosofie : Filosofia antică , Filosofia medievală , Filosofia modernă până la Kant Editura Universitară, Bucureşti 2006; Didier, Julia – Dicţionar de filosofie, Editura Univers Enciclopedic Gold, Bucureşti 2009
Invităm pe cititorii interesați de filosofie antică la Secția „Împrumut carte pentru adulți”.