21 ianuarie 1925 – 100 de ani de la trecerea la cele veșnice a episcopului Ioan Ignatie Papp: un simbol al luptei pentru identitate și unitate

În acest an, se împlinesc 100 de ani de la trecerea la cele veșnice a episcopului Ioan Ignatie Papp, personalitate marcantă a Bisericii Ortodoxe Române și a vieții spirituale și culturale românești.
Episcop al Aradului timp de 22 de ani, Ioan Ignatie Papp a fost un adevărat păstor al credincioșilor săi, ctitor al culturii și susținător fervent al identității naționale, într-o perioadă de grele încercări istorice. Prin devotamentul său, disciplina impusă în structurile bisericești și implicarea activă în susținerea școlilor confesionale, a contribuit la consolidarea spiritualității și culturii românești.

Episcopul Ioan Ignatie Papp a trecut la cele veșnice în seara zilei de 21 ianuarie 1925, la vârsta de 77 de ani. Deși în ultimii doi ani ai vieții a fost greu încercat de o boală, episcopul și-a păstrat până la final devotamentul pentru bunul mers al eparhiei, rămânând un exemplu de abnegație apostolică.
După trecerea sa în neființă, trupul a fost așezat pe catafalc în reședința episcopală, iar senatul bisericesc a preluat conducerea eparhiei conform Statutului organic. Prohodul său a avut loc pe 24 ianuarie, fiind oficiat de episcopii Iosif Traian Bădescu al Caransebeșului și Roman Ciorogariu de Oradea, înconjurați de un sobor de 35 de preoți și 2 diaconi. Într-un cortegiu solemn, în sunetul clopotelor din Arad și al unei fanfare militare, sicriul a fost transportat spre satul natal, Pocioveliște, din județul Bihor. Drumul dintre Beiuș și Pocioveliște a fost marcat de prezența numeroșilor credincioși, îmbrăcați în straie tradiționale, care au adus un ultim omagiu episcopului.
Despre dorința sa de a fi înmormântat în satul natal, viitorul episcop al Aradului, Andrei Magieru, spunea:
„Nu și-a dorit nimic din fastul orașului nici după moarte. Putea să fie îngropat într-o criptă monumentală, să-și scrie numele cu litere de aur, dar a preferat să meargă acasă, să-și doarmă somnul de veci în liniștea satului, unde clopotul bisericii sale se va tângui după dânsul, iar murmurul pâraielor va povesti urmașilor despre fiul diacului care a ajuns să poarte coroana de arhiereu.” (Andrei Magieru, Pro memoria, în „Legea Românească”, Oradea, anul III, nr. 3, 1925).

Prin devotamentul său față de Biserică și Neam, episcopul Ioan I. Papp a fost un simbol al luptei pentru păstrarea identității și a unității în momentele cele mai dificile ale istoriei, un stâlp de sprijin pentru români, călăuzindu-i cu hotărâre pe calea realizării unui ideal național de veacuri – Marea Unire.

Surse:

  • „Biserica şi Şcoala”, anul XLIX, nr. 4, 25 ianuarie 1925, pp. 1-2.
  • Digital Library Arad
  • Arhiepiscopia Aradului
  • Vesa, Pavel, Episcopia Aradului. Istorie. Cultură. Mentalităţi (1706-1918), Cluj-Napoca, 2006.
  • Idem, Episcopii Aradului. 1706-2006, Editura Gutenberg Univers, Arad, 2007.