Când vorbești, auzi sau citești despre o mare personalitate intrată-n galaxia universală a valorilor, din orice domeniu ar face ea parte, ai, cum e firesc, pe lângă emoție, respect sau chiar venerație, o oarecare reținere.
Cu atât mai mult, cu cât personajul a călcat prin spațiul pe care-l calci și tu, a lăsat urme culturale prin orașul tău; cu atât mai mult, cu cât îi ai în față pe cei coborâți din sângele lui.
-La începutul anului, am fost invitată să vizitez o clădire a Universității ”Vasile Goldiș” din Arad, care urma să fie vândută, își începe povestea Christina Drăgoi. Nu îmi imaginam ce va urma. Clădirea era nefolosită. Trecând din camera în cameră, deodată…, printre lucrurile abandonate de foștii propietari, privirile mi-au alunecat asupra unui tablou. M-am apropiat și…nu mi-am crezut ochilor. Tabloul era al străbunicului meu: Sabin Drăgoi.
Sabin Drăgoi, deci, va fi personajul principal neprezent al acestei consemnări. Marele absent prezent. Marele absent.
O astfel de consemnare prezintă un inconvenient. Inconvenientul imposibilității de-a avea cu adevărat un interlocutor care să poată riposta, să poată să te țintuiască cu privirea, să replice.
Cum eroul materialului ce urmează a fi redactat nu este de față, vom încerca să-l cunoaștem din scrierile altora și apelând la memoria descendenților săi, reclădindu-i astfel personalitatea, atmosfera în care trăia, se exprima.
Te-ai putea întreba, pe bună dreptate, ce mai este de spus despre un compozitor?! Nu ”vorbește” suficient opera sa muzicală? Ce să spui în plus? Nu e ea suficient de grăitoare, prin multitudinea de voci?
Desigur compozițiile, muzicologului, folcloristului, profesorului Sabin V. Drăgoi, vorbesc despre sensibilitatea lui, dar omul este o ființă, în egală măsură, materială și spirituală. Așa că, pentru un portret complet, am ales ca despre om să ne vorbească strănepoata compozitorului, Christina Drăgoi, dar și nepotul acestuia, Călin Drăgoi, tatăl Christinei. Amânodoi au avut amabilitatea să-mi acorde un interviu în exclusivitate, unele dintre amintirile despre compozitorul și omul Sabin Drăgoi fiind inedite, nepublicate până în prezent.
Nașterea și opera
Sabin V. Drăgoi s-a născut la 6 iunie 1894, în satul Seliște, comuna Petriș, din județul Arad. Absolvent al Conservatorului din Praga, abordează următoarele genuri muzicale: operă, folclor, clasic. Compozitor, muzicolog, folclorist, profesor, a fost membru corespondent al Academiei Române. A fost, de asemenea, profesor de armonie, contrapunct și compoziție (1924-1942) la Conservatorul Municipal din Timișoara; director al aceleași instituții(1925-1943); director al corurilor bărbătești ”Doina” și ”Banatul” din Timișoara (1924-1932); dirijor al corului mixt ”Crai Nou” din Timișoara (1936-1940); director al Operei Române din Cluj-Timișoara (1940-1944); director (1942-1944) la Conservatorul și Institutul de Artă din Cluj-Timișoara; profesor de armonie, contrapunct și compoziție la aceleași instituții (1943-1944); profesor de armonie, contrapunct (1946-1949) și compoziție (1949-1950) la Conservatorul dinTimișoara. Sabin V. Drăgoi a fost fiul unui cântăreț bisericesc și vestit cimpoier, el s-a îndrăgostit de folclor și de cântecele populare sub influența mamei sale, în satul natal. Muzicianul a avut patru copii: Florica, care se stinge din viață un an mai târziu, a cărei mamă este Livia Munteanu, Virgil Mihai și Sabina. În 1944 se recăsătorește cu solista Ana Sidonia Varna, iar un an mai târziu i se naște cel de-al patrulea copil.
Scrie: Opere – ”Năpasta”,”Horia”, ”Păcală”,” Kir Ianulea”, ”Constantin Brâncoveanu” ; Lucrări simfonice-Petrecere populară”, ”Divertisment rustic”, ”Divertisment sacru” (1929/1933), ”Rapsodia bănățeană”, ” Concert pentru pian și orchestră”; Dansuri simfonice: ”Ce aude Murășul”; Miniaturi pentru pian – Moderato, Allegreto, Andantino, Allegro, Andante, Allegro; Muzică de film -”Mitrea Cocor”. (sursa -Wikipedia)
„A scris „Monografia muzicală a comunei Belinț” și a întocmit o serie de culegeri, printre care ”90 de medalii și texte culese, notate și explicate”, „303 colinde cu text și melodie”, „360 de melodii din Arad și Hunedoara” sau „Melodii populare din Valea Almăjului”. Compozițiile sale au abordat diverse genuri muzicale, de la miniature instrumentale și vocal-instrumentale până la ample lucrări simfonice precum „Trei tablouri simfonice sau divertisment rustic”, „Divertisment sacru”,„Rapsodia bănățeană” sau „Concert pentru pian și orchestră”, lucrarea vocal-simfonică„ Povestea neamului – poem pentru cor mixt și orchestră”, oratoriul „Povestea bradului” sau operele „Năpasta” – cea care l-a consacrat definitiv –, „Kir-Ianulea”, „Horia”, „Păcală”, „Constantin Brâncoveanu” – mare parte dintre ele valorificând melosul popular. Sabin Drăgoi a avut, de asemenea, o remarcabilă contribuție la muzica românească religioasă de sorginte bizantin-ortodoxă, în care se regăsesc și influențe populare și a compus trei Liturghii de o mare frumusețe artistică prin spiritualitatea pe care le-a imprimat-o.” (Liana Păun)
S-a stins din viață în 1968, în noaptea de Revelion.
Familia Drăgoi
Fiul cel mare al compozitorului, Virgil Mihai Drăgoi și-a descoperit de tânăr pasiunea pentru teatru și s-a stabilit în Arad unde a fost angajat ca actor la Teatrul de Stat. Acolo a cunoscut-o și pe viitoarea soție, actrița Elena Drăgoi.
Mișu Drăgoi, cum era cunoscut ca actor, a moștenit talentul muzical al tatălui. A compus el însuși, printre altele, muzică de scenă, pentru piese clasice din repertoriul teatrului din Arad, cum ar fi „Viforul” și „Apus de soare” de Delavrancea.
Familia de actori a fost, se pare, cea mai aproape de calitățile și de trăirile artistice ale lui Sabin Drăgoi.
Actorii au avut doi băieți, pe Călin și pe Liviu Drăgoi. Călin Drăgoi a urmat Facultatea de Filosofie a Universității din București, iar Liviu Drăgoi a devenit medic veterinar.
Cei doi interlocutori ai mei, tată și fiică, își aduc aminte de bunicul/străbunicul, altfel decât l-au văzut ceilalți.
Despre România
Călin Drăgoi s-a stabilit împreună cu soția, Erika, cu și cele două fete, Laura și Christina, încă din anii 90, în Germania.
Întrebat despre spiritul românesc lăsat acasă, Călin Drăgoi spune că îl găsește neschimbat. Nu la fel gândește despre starea de lucruri din România de azi, despre care afirmă că a cunoscut multe transformări în bine. Nu se poate vorbi de o schimbare generală în bine, ci mai mult de o tendință destul de puternică, oricum vizibilă. Mentalitatea multora dintre cei cu care a stat de vorbă nu s-a schimbat însă fundamental. Acel umor specific, „bășcălia”, „miștocăreala” s-au păstrat nealterate, au devenit aproape tradiție, conservând și o bună doză de cinism, nu întotdeauna justificat. Psihopedagogul apreciază umorul românesc, dar consideră că acesta, folosit aprope în permanență, tinde să devină un mod de gândire și, mai mult, un fel de raportare la viață, raportare care are efecte negative.
– Ca să răspund la întrebarea dumneavoastră. Nu îmi permit să recomand nimic conaționalilor mei, dar cred că luându-ne mai mult în serios pe noi înșine și unul pe celalalt, că suflecându-ne mânecile și apucându-ne pur și simplu cu convingere de treabă, putem realiza mult mai mult. Să ai propriile idei și să crezi în ele este bine, dar să fii receptiv și la idele altora este și mai bine. Iar critica și scepticismul permanent, ca moduri de raportare la realitate, paralizează pe nesimțite orice voință și îndrăzneală de a realiza ceva.Să fie receptivi la ideile altora. Așa vor reuși!
Auzind că lucrez la Biblioteca Județeană din Arad, instituție pentru care voi scrie acest material, Călin Drăgoi și-a exprimat uimirea și deosebita admirație față de manifestările comemorative organizate de directorul Bibliotecii arădene, dl. Doru Sinaci, gest ce a onorat memoria bunicului dumnealui, muzicianul Sabin Drăgoi.
Despre serata integrală ”Sabin Drăgoi”
-Dl. Doru Sinaci a organizat un Concert dedicat compozitorului Sabin Drăgoi, pe data de12.12.2018, concert interpretat de Orchestra de Cameră Radio, avându-l dirijor pe Tiberiu Oprea. O seară integrală Sabin Drăgoi. Senzațional! Nu mai avuse loc o astfel de reprezentație! Piesele serii au fost: 1. „Divertisment Sacru” 2. „Divertisment Rustic” 3.”Petrecerea populară” 4. Suita „7 dansuri populare”. Partenerii acestui eveniment, au fost după cum știți: Biblioteca Județeană „Alexandru D. Xenopol” Arad și Orchestra de Cameră Radio România. Dl. Sinaci a cules toate partiturile compozitorului, cântate în seara aceea, le-a tipărit și le-a făcut cadou orchestrei de la Ateneul Român. A contribuit la realizarea primului concert integral ”Drăgoi”, pe scena Ateneului din București.Un gest extraordinar de recunoaștere și de revalorizare, conchide Călin Drăgoi.
Iată ce spune ziaristul Aurelian Popa-Stavri despre acest eveniment:
”Serata muzicală găzduită în Studioul ,,Mihail Jora” miercuri 12 decembrie a.c. (2018 n.n.) a oferit publicului motivanta întâlnire cu distinsa Orchestră de Cameră Radiocare, sub conducerea rigurosului şi talentatului Tiberiu Oprea, dirijorul invitat, care a interpretat cu acurateţe şi expresivitate un program destinat, în întregime, unor creaţii ale lui Sabin V. Drăgoi, (n. 6 iunie 1894-d. 31 decembrie 1968), compozitor, profesor, muzicolog, dirijor şi folclorist.
Concertul desfăşurat cu prilejul împlinirii a cinci decenii de la trecerea lui Sabin Drăgoi în eternitate şi a rememorării contribuţiei sale la afirmarea şcolii româneşti de compoziţie şi muzicologie, a cuprins patru dintre cele mai importante lucrări camerale şi simfonice ale sale: 1. ”Divertisment sacru” compus în anul 1933 cu părţile intitulate Iosif cel cu bun chip, Bine eşti cuvântat, Doamne, În mormânt, viaţă, Mărire Ţie, 2. ”Divertismentrustic” compus în 1929, (Colindă, Doină, Bocet, Dans, Cântec de nuntă), 3. ”Suita de Şapte dansuri populare” – anul compunerii 1960, (Socâcili, Fecioreasca, Ciobăneasca, Purtata, Cârligu, Ciobăneasca, Purtata, Cârligu, Roata, Dansul femeii, Jocul la cerb), şi 4. ”Petrecere populară”- primă audiţie absolută la Bucureşti, în 10 decembrie 1950, (După munci – voie bună, În jurul focului, Cântecul pândarului, Joc dintr-alt loc, A fost odată…, Întrecere lăutărească )”. (AurelianPopa-Stavri)
Pliantul de sală a completat serata cu date scrise din biografia lui Sabin V. Drăgoi.
După concert, publicul a avut ocazia să-i vadă și să-i asculte pe cei doi parteneri ai acestei seri muzicale de excepție: Liliana Staicu și Doru Sinaci-ultimul ”vinovatul” acestui proiect.
”După cuvântul de evocare a personalităţii compozitorului Sabin V. Drăgoi au fost invitaţi pe scenă cei doi directori reprezentanţi ai instituţiilor partenere. Ei au afirmat ideea conform căreia evenimentul este dedicat unui compozitor care a ilustrat unitatea şi diversitatea culturii românilor prin compoziţiile sale şi au anunţat lansarea cărţii monografice despre Sabin Drăgoi, în 2019, cu prilejul împlinirii a 125 de ani de la naşterea compozitorului născut în satul Selişte, comuna Petriş, lângă Săvârşin, zona Luncii Mureşului, la poalele munţilor Zărandului, judeţul Arad. Concertul este încadrat aniversării Centenarului Reîntregirii ţinuturilor româneşti, închinat rolului personalităţílor adunate la Arad pentru pregătirea Marii Adunări de la Alba Iulia, la 1 decembrie 1918 şi rolului Radiodifuziunii în afirmarea valorilor muzicale identitare româneşti”. (Aurelian Popa-Stavri)
Evenimentul nu a fost simplu de organizat. A presupus efort, iar amploarea efectului lui, a fost de proporții. Jurnalistul continuă:
”Biblioteca Judeţeană ”Alexandru D. Xenopol” din Arad, director dr. Doru Sinaci şi Societatea Română de Radio prin Orchestrele şi Corurile Radio, director Liliana Staicu, sunt partenerii care au programat din timp şi cu mare atenţie şi responsabilitate concertul respectiv. Acest parteneriat a prevăzut interpreţii îndreptăţiţi şi dirijorul nimerit ca să interpreteze concertul, dar au parcurs şi paşii necesari apariţiei noii formule editoriale a setului de compoziţii care să fie distribuit tuturor filarmonicilor, conservatoarelor şi liceelor de muzică din ţară, precum şi instituţiilor muzicale de peste hotare, din Chişinău, Szeged,Novi-Sad şi Cernăuţi” (Aurelian Popa-Stavri).
Apoi publicul din sala Radio a avut parte de o nouă surpriză: aceea de a se întâlni cu urmașii, nepoţi şi strănepoţi ai compozitorului Sabin V. Drăgoi, care l-au evocat scurt pe muzicianul arădean.
Dacă serata muzicală s-a desfășurat sub duhul compozitorului, finalul ei a constituit o altă surpriză recompensatorie, își aduce aminte Călin Drăgoi.
”Din partea Consiliului Județean Arad și a Primăriei Municipiului Arad, a fost acordată tuturor membrilor prezenţi din familia compozitorului Sabin Drăgoi, Orchestrei de Cameră Radio – prin reprezentantul ei, concertmaestrul Constantin Daniel Manasi, Lilianei Staicu – director al Orchestrelor și Corurilor Radio și dirijorului Tiberiu Oprea, pentru contribuția lor adusă la promovarea compozitorului Sabin V. Drăgoi, distincţia „Ordinul Centenar”.
Se lasă momente de tăcere în acest dialog arădean-german. Ca pentru a ne reformula, a ne da vreme să ieșim din amintirea comemorării și a ne apropia de clipa de acum.
Amintirile despre bunic. Zăcătoarea
Bineânțeles că familia a avut ocazia să-l cunoască pe artist din alt unghi de vedere decât a făcut-o publicul și admiratorii săi. L-a cunoscut ca om, ca familist, ca bunic. Între om și compozitor, susține nepotul, era o distanță enormă. Marele compozitor a rămas, în ciuda succesului, a celebrității, un „copil al satului său natal, Seliște.”
-Sabin Drăgoi avea o legătură organică cu micul sat dintre dealuri, de pe valea Mureșului, prăpădit și neînsemnat, fără curent electric, fără drumuri, înapoiat, dar viu și curat.Succesul, consacrarea și recunoașterea ca muzician au însemnat conviețuirea în două lumi: cea rustică, arhaică, sursa nesecată a inspirației sale și cea citadină, a împlinirii profesionale, reprezentată de viața de la București, cu munca asiduă de creație, cu concertele și întâlnirile cu protipendada vremii.
Călin Drăgoi își amintește…
-Mergeam la București mai ales vara. Bunicul avea o vilă în centrul capitalei. Îmi aduc aminte mai ales de o vară toridă, aveam pe atunci 13 sau 14 ani… Bunicul muncea mult. Așa cum făcuse toată viața de altfel. Avea o cameră de lucru cu ferestre mari, care dădeau spre grădină. În ultimii ani nu mai vedea bine, ca să scrie și să citească partiturile purta ochelari cu lentile groase și mai folosea și o lupă. Spre seară, după ce se mai potolea căldura stăteam, de obicei amândoi, pe terasa mare dinspre grădină. În acea după-masă mirosea puternic a flori proaspăt udate. I-am spus cât de mult îmi place la București.
M-a privit lung, stăruitor. După o clipă de gândire mi-a replicat, cu un pic de amărăciune în glas: „La ce-mi trebuie mie toate astea? Eu vreau să fiu vara la Seliște și să mă trezească rațele dimineața”.
Atunci nu am înțeles. Nici de ce era importantă Seliștea, de ce erau importante rațele și nici ce voia de fapt să-mi spună…
-Am multe amintiri despre Seliște. Eram în fiecare vară acolo. Și bunicul era. Vară de vară. Era ca un fel de ritual. Când vorbesc de locul acela amintirile mele merg mult în trecut….
-Eram copil când bunicul mă lua cu el la „Zăcătoare”. Nu cunosc etimologia numelui, dar știu că era un spațiu în afara satului, pe malul unui pârâu. Avea doar o bancă și o masă de lemn, cam grosolană, la care Sabin Drăgoi lucra de dimineața și până se lăsa seara.
Maestrul avea un tipic în toată stăruința lui de-a munci. Pauza de la prânz era sfântă. În pauză făcea un foc la care frigea slănină, o delicatesă rustică și sănătoasă, mâncată cu roșii și castraveți adevărați, de grădină. Așa se ospătau bunicul și nepotul. În natură.
Aici și astfel s-a născut o bună parte din muzica lui Drăgoi, crede nepotul. Din perfecta și permanenta comuniune a compozitorului cu natura.
Una dintre cele mai dragi amintiri ale lui Călin Drăgoi, este legată tot de Seliște, din perioada când compozitorul lucra la opera ”Păcală”, operă care s-a născut în peisajul bucolic de la țară, așa după cum i s-a povestit după mulți ani. Cum termina un pasaj, bunicul i-l interpreta nepotului cu vorbe cu tot. Și nota bene! Ariile și linia lor melodică se schimbau după reacțiile copilului! Iată câtă influență a avut primul auditoriu- și poate cel mai important!- al creațiilor drăgoiene. Iar ”Păcală” este o premieră în lumea muzicală românească: prima operă comică din istoria muzicii românești.
În familia Drăgoi vibra darul muzicii, al sunetului. Sunetul muzicii i-a fost dăruit și fratelui compozitorului, Ioachim, care era un violonist genial. Lumea din sat spunea că este mai bun decât Sabin. Rămas acasă, violonistul dădea recitaluri la întrunirile câmpenești ale satului, organizate cu motiv sau fără.
Copiii, descendenți din familia muzicianului, au primit toți educație muzicală, culturală. Dar nu toți descendenții au moștenit harul de muzician.
-Aveam atât de puțin talent la muzică – recunoaște cu umor Călin Drăgoi – că am căzut până și la examenul de admitere la Școala Populară de Artă, cred că cel mai ușor examen care se poate imagina. Dar am luat 7 ani ore particulare de pian. Ajunsesem să pot să „descifrez” o partitură, dar nu mai mult. Eram atât de afon încât la școală, desi eram în cor, profesorul de muzică mă ruga să mimez la serbări doar, pentru că alfel „suna fals” și strica armonia corului..
-Arhiva muzicală de la București păstrează reprezentația ”Năpasta” ca prima operă scrisă în limba română, o premieră națională (1928) își amintește psihopedagogul, Călin Drăgoi.
-Am văzut una dintre spuținele forografii făcute la vremea respectivă – ne mărturisește. Era făcută în gară la Timișoara, la sosirea compozitorului după premiera din București. Peroanele erau ticsite de oameni care veniseră să-l vadă. O mare de oameni… A fost sărbătorit ca astăzi vedetele de muzică pop. „Năpasta” avea să rămână în repertoriul teatrului de operă din București până în 1946!
-Sabin Drăgoi a fost omul timpului său – continuă nepotul – , apreciat în perioada interbelică, în care a scris printre altele și multă muzică bisericească, dar și de regimul de după război. A cunoscut succesul, aprecierea, a ieșit chiar din țară pe vremea comuniștilor, dar nu s-a compromis. Nu a beneficiat niciodată de funcții politice, deși a fost îmbiat. El și-a păstrat energia pentru muzică. Social, nu a avut prieteni foarte numeroși, dar avea grupul său de amici, universitari, muzicieni, membri ai Uniunii Compozitorilor, intelectuali, scriitori, cu care se întâlnea de obicei la Casa Oamenilor de Știință (Coș – cum i se spunea atunci, restaurant care mai există și acum), un loc ceva mai select, în care intrarea se făcea doar pe bază de legitimație…
Ultima vară
Vara anului 1968 a fost prima vară în care Sabin Drăgoi nu a mers la Seliște, era prea bolnav. A fost și ultima vară a vieții lui.
Spusese întotdeauna că se va stinge din viață în anul în care nu va mai putea să meargă la Seliște. Și așa s-a întâmplat..
Arhitectul Christina Drăgoi, liantul acestei discuții despre Sabin Drăgoi, își petrece o mare parte din timp în țara ei natală. A lăsat aici o grămadă de prieteni, la care se întoarce în fiecare an. Are o mulțime de proiecte personale și stă în vechiul apartament al familiei Călin Drăgoi. Iubește convivialitatea, fibra ei românească! și participă cu plăcere la evenimentele culturale arădene. Respectă marea arhitectură a orașului, azi în mare parte năruită. Își aduce cu drag aminte de anii copilăriei alături de bunicul Mihai Drăgoi, de drumurile lor împreună spre Seliște și de poveștile acestuia. Povestea ei românească nu s-a întrerupt, desi a părăsit România în adolescență.
-Povestea mea românească nu a fost întreruptă. Ei i s-a adăugat doar o altă fațetă, cea germană. Destinul meu românesc a fost completat, deschis spre cel european.
Asta spun și bucuria întoarcerii ei acasă și descoperirea tabloului străbunicului.
Donația
Tabloul găsit în clădirea universității arădene și lucrarea compozitorului ”Liturghia Sf. Ioan Gură de Aur pentru cor de bărbați” le-a donat, de curând, Bibliotecii Județene.
Le-am avut în mână ambele piese. Din tablou privea lateral autorul Liturghiei trăitor între anii 1894 și 1968. Liturghia e datată: Arad, 21 Maiu 1946.
Dedicația de pe compoziția artistului seliștean sună astfel: ”Este dedicată Sanctității Sale, Dr. Miron E. Cristea, primul Patriarh altuturor românilor, la 1 iulie 1926.”
”Bun cunoscător al folclorului românesc, Sabin Drăgoi este unul din inițiatorii școlii muzicale românești de compoziție bazate pe folclor, fiind creatorul a peste o sută de lucrări din toate genurile. Inspirându-se din muzica populară, el a conturat o linie melodico-armonică cu un conținut specific românesc și a devenit, prin activitatea sa componistică, un adevărat simbol pentru lumea muzicală a Banatului, reușind să ridice folclorul la rang de muzică cultă”. (Liana Păun)
Recuperarea și valorificarea comorilor românești
Biblioteca Județeană ”Alexandru D. Xenopol”, grație, managerului său, Doru Sinaci, se află într-un proces de recuperare și de valorificare a creației muzicale drăgoiene, precum și ale altor documente istorice și literare valoroase.
Astfel amintim aici manuscrisele, cărțile poștale, poeziile și traducerile din Arhiva poetului Alexandru T. Stamatiad, care a fost o perioadă profesor la Arad, la Liceul ”Ioan Slavici”-azi Colegiul Național ”Moise Nicoară”, o parte din manuscrisele donate de scriitorul Florin Bănescu, afișele Corului Cameral ”Emil Monția” donate de dirijorul Gheorghe Flueraș, o scrisoare a lui Ștefan Augustin Doinaș adresată conducerii bibliotecii, ș. a.
Doar astfel seva cea bună și roditoare a neamului hrănește și leagă generațiile!
Mulțumim celor care au făcut posibilă aceasă consemnare.
Lucia Bibarț