La mulți ani, Poezie! La mulți ani, Poeți!

Aseară am omagiat-o, în avans, pe Regina literaturii, într-o întâlnire cu slujitorii cei de-a pururi îndrăgostiți de ea, sub un generic care a stârnit o discuție vie, „Perfuzie cu Poezie”.

Discuția a fost deschisă de poetul Adrian Alui Gheorghe care a făcut o haltă lirică în drum, ca să se poată conecta la „perfuzie”, apreciem cu atât mai mult prezența și intervenția domniei sale.

Încercând să prindă în obroc Poezia, ca cel din poveste soarele, dumnealui i-a citat pe Eminescu, Lorca, Stănescu și apoi ne-a citit din versurile viitoarei sale cărți.

Discuția a continuat pe următoarele coordonate: este necesară Poezia?, există ea –zânatica!- doar pentru cei care o văd/simt, iar celor lipsiți de „organul poetic” nu li se arată? În ce măsură avem nevoie de o „Perfuzie cu Poezie” în aceste vremuri tulburi ca totdeauna (după spusele poetului Adrian Alui Gheorghe), la ce ne ajută, (dacă ne ajută!) o perfuzie poetică?

Și cum urma „Ziua Internațională a Poeziei”, poemele rostite au venit din lume: Lia Faur (Tunis), Angela Mamier Nache (Franța), Dorina Brândușa Landen (Suedia), George Vigdorovits  (Ungaria), Marilena Matei (Spania) și din România: Adrian Alui Gheorghe (Piatra Neamț), Romulus Bucur (Brașov), Gabriel N. Gherbăluță (Galați), Vasi Cojocaru Vulcan (Petroșani-Vulcan), Savu Popa (Sibiu), Valeria Merca (Clu -Napoca), Iulia Anamaria Ghidiu (Cluj-Napoca) și subsemnata (Arad).

Mai mult, poetul Romulus Bucur ne-a surprins cu versuri din poemele dumnealui care au sunat în, atenție! CHINEZĂ!, iar Vasi Cojocaru Vulcan a venit cu suflul nipon al poeziei sale.

Ei, da, zic că în Aradul online a avut loc un frumos turnir de poezie contemporană rostit în dulcea limbă română!

Mulțumesc cu prețuire poeților, oaspeții mei, și îi aștept cu nerăbdare la o nouă întâlnire!

Fericiţi cei care au aflat pînă cînd

Fericiţi cei care au aflat pînă unde

Fericiţi cei care ştiu din propria experienţă

Fericiţi cei care ştiu din experienţa celorlalţi

Fericiţi cei care au aflat de ce

Fericiţi cei care au uitat de ce

Fericiţi cei care n-au întrebat şi au aflat

Fericiţi cei care au întrebat şi n-au aflat nimic

                                    (Fericirile-Adrian Alui Gheorghe)