Dragi fetițe și băieți,
A fost o dată ca niciodată… o fată frumoasă pe nume Dochia, cu părul auriu ca soarele, pielea albă ca spuma mării, cu buze roșii ca cireșele. Frumoasa fată ca o zi de primăvară trăia fericită într-o căsuță aflată la poalele munților Carpați, alături de prietenii ei necuvântători: cățelul ce păzea casa cu mult curaj, pisica care îi spunea în zori de zi: „Miau! Miaaau!”, adică „Bună dimineața! Vreau lăptic!”, cocoșul cu creastă roșie și o coadă stufoasă care cânta: „Cucuriguuu!” la fiecare ceas, găinile ce cotcodăceau mereu și multă păsărele colorate ce ciripeau fericite în livada ce înconjura mica căsuță unde Dochia trăia fericită.
Într-o seară, o furtună se coborî de pe munte, fulgera și tuna, se întunecase nefiresc de repede, iar Dochia fugea de colo-colo, printre picăturile de ploaie, să adăpostească repede cățelul, pisica și toate animalele în cotețele lor. Într-un final, s-a gândit că ar fi mai bine să stea și ea în casă, la căldură și adăpost de furtuna cea mare. S-a așezat cu un fuior în mână, la gura sobei, cu cățelul și pisica alături, ascultând cum ploaia bătea darabana pe acoperiș. I se părea că aude ploaia ca o muzică, plină de ritm și viață. Deodată, ploaia s-a oprit. Ușa căsuței s-a deschis brusc, iar un vânt puternic a intrat în mica odaie. Vântoasa rostogoli pe podea niște cratițe, dărâmă câteva mături și culmea, se transformă încet-încet, parcă lua o formă de om! Dochia stătea înmărmurită și privea tânărul cu păr bălai ce îi apărea în fața ochilor. Tânărul, de fapt Duhul Muntelui, i-a spus că o îndrăgea de mult și vrea să fie soția sa. Dragostea a înflorit în micuța casă și în sufletul celor doi tineri, și așa a venit pe lume Dragobete, chiar pe 24 februarie, o zi frumoasă cu soarele ce strălucea pe cerul albastru. Micul bebeluș, cu ochi strălucitori, era voios și puternic, iar cele 4 ursitoare i-au dăruit cadouri neprețuite: Primăvara i-a hărăzit să fie mereu iubit și să aibă tinerețe fără bătrânețe, Vara i-a dăruit dulceața fructelor și căldura dragostei, Toamna i-a pus lângă leagăn un fluier cu care să-i înveselească pe toți cei din jurul său, iar Iarna i-a cusut o haină albă, fără de seamăn, plină cu sclipiri de diamante.
Timpul a trecut, iar Dragobete a ajuns un tânăr fecior vesel, iubit de cei din jur și care cânta cu atât de multă măiestrie la fluier, încât și păsările din copaci se opreau din ciripit ca să-l asculte. Umbla mereu pe cărările muntelui, ba chiar a întâlnit un bătrân înțelept care l-a învățat misterele naturii, tainele plantelor medicinale și limba păsărilor. De atunci se spune că Dragobete este cel care oficiază nunțile păsărilor în cer, devenind simbolul tinereții, al veseliei, al primăverii și al iubirii. Potrivit tradiției românești, Dragobetele aduce iubirea în casă și în suflet, iar la 24 februarie, băieții încearcă să le fure câte un sărut fetelor dragi, spunându-le: „Dragobetele sărută fetele” (adaptare după Cărbune, F., Legende, Râmnicu Sărat, Editura Rafet, 2014).
La fel cum Dragobetele aduce iubirea în suflet, și noi, cei care lucrăm la Biblioteca Județeană „Alexandru D. Xenopol” Arad, sărbătorim dragostea pentru carte și față de cei care iubesc acest univers al cunoașterii. Povestea noastră de astăzi este specială deoarece reprezintă un îndemn la lectură: „5 minute de poveste… De Dragobete, citește românește!”. Cu acest prilej, Biroul „Animație culturală și împrumut carte pentru copii”, prin bibliotecar Maria Truță, vă invită să urmăriți povestea „Cum să spui te iubesc”, o poveste încântătoare semnată de Michael Engler și Martina Matos (București, Editura Univers Enciclopedic, 2019) despre primii fluturi care dau năvală în stomac, sentimente sincere și intense, prietenie.
Conceptul vizual poate fi accesat pe site-ul Bibliotecii Județene „Alexandru D. Xenopol” – https://bibliotecaarad.ro/, Facebook: https://www.facebook.com/bibliotecaarad, pe canalul de YouTube al instituției de cultură arădene – https://www.youtube.com/Biblioteca Județeană „Alexandru D. Xenopol” Arad, precum și pe Instagram: biblioteca_judeteana_arad.