Pe 12 aprilie, întreaga lume sărbătorește Ziua Aviației și Cosmonauticii – o zi ce comemorează primul zbor al omului în spațiu.
În data de 12 aprilie 1961, Yuri Gagarin a devenit primul om care a călătorit în spațiul cosmic. La bordul capsulei „Vostok-1”, cosmonautul reușea să orbiteze Terra, deschizând, astfel, era misiunilor spațiale cu echipaj. Acum, la 60 de ani de la primul zbor în spațiu, călătoriile pe orbita terestră sunt privite ca o rutină, turismul spațial regulat pare destul de aproape de realizare, iar visul omenirii se îndreaptă către planeta Marte.
Primul și singurul român care a zburat în spațiul cosmic este Dumitru Prunariu, cel care a participat la misiunea Soiuz 40, alături de cosmonautul rus Leonid Popov, în cadrul programului spațial „Intercosmos”. Misiunea a durat 7 zile, 20 de ore și 42 de minute, iar Dumitru Prunariu a fost cel de-al 103-lea cosmonaut al lumii și, la acea vreme, cel mai tânăr, după Yuri Gagarin.
Biblioteca Județeană „Alexandru D. Xenopol” din Arad, Biroul „Animație culturală și împrumut carte pentru copii”, prin bibliotecar Maria Truță, vă lansează invitația de a urmări în mediul online: „5 MINUTE DE POVESTE… HAI CU NOI ÎN SPAȚIUL COSMIC!”. Vă propunem o călătorie în lumea cărților, descoperind informații despre planetele sistemului solar, despre călătoria oamenilor în spațiul cosmic, despre istoria și realizările cosmonautice, despre perspectiva dezvoltării programelor spațiale.
Conceptul vizual poate fi accesat pe site-ul Bibliotecii Județene „Alexandru D. Xenopol” – https://bibliotecaarad.ro/, Facebook: https://www.facebook.com/bibliotecaarad, precum și pe canalul de YouTube al instituției de cultură arădene – https://www.youtube.com/Biblioteca Județeană „Alexandru D. Xenopol” Arad.
Sistemul solar
Dragi fetițe și băieți, v-ați întrebat oare cum stă Luna sus pe cer?
Un răspuns poate fi atât de simplu și o fetiță ni l-a spus imediat: „Pentru că e lipită cu lipici!” Însă Luna face parte din sistemul nostru solar, ce este format din Soare, împreună cu sistemul său planetar (ce cuprinde opt planete împreună cu sateliții lor naturali) și alte obiecte non-stelare. În jurul Soarelui, se învârt cele 8 planete: Mercur, Venus, Pământ, Marte, Jupiter, Saturn, Uranus și Neptun.
Soarele pare să fie alb pentru ochii noștri, însă, de fapt, este un amestec al tuturor culorilor. El este de 109 ori mai lat decât Pământul, fiind o stea de dimensiune medie și este responsabil de evoluția vieții și majoritatea fenomenelor de pe Pământ. Fără Soare, viața pe planeta noastră nu ar fi posibilă. Lumina sa călătorește 8 minute și 20 de secunde până să ajungă pe Pământ.
Mercur este planeta cea mai apropiată de Soare și cea mai mică din sistemul nostru solar, fiind de 18 ori mai mică decât Pământul. Mercur nu are nici un satelit natural. Pe planeta Mercur găsim apă sub formă de gheață, ascunsă în craterele unde lumina Soarelui nu poate ajunge niciodată.
Venus este a doua planetă de la Soare și al doilea cel mai luminos corp ceresc din timpul nopții, după Lună. A fost denumită după zeița dragostei și a frumuseții, Venus. Planeta este considerată planeta soră a Pământului datorită mărimii și masei acesteia. Este cea planeta cu temperatura cea mai ridicată din sistemul nostru solar. Pe Venus există sute de vulcani. La fel ca și Mercur, nu are nici un satelit natural.
Pământul este cea de-a treia planetă de la Soare și cea mai densă dintre toate planetele. Pământul are un singur satelit natural: Luna. Distanța dintre Lună și Pământ nu a fost întotdeauna aceeași. Luna se depărtează de planeta noastră aproximativ cu 4 cm. anual. Planeta noastră este acoperită în proporție de 70% de apă.
Marte este a patra planetă de la Soare și este denumită și „Planeta Roșie”, datorită solurilor sale în această culoare. Are aproximativ 10% din greutatea Pământului și are doi sateliți naturi: Phobos și Deimos. Pe Marte se află cel mai înalt munte din sistemul nostru solar: Olympus Mons. Până acum au existat 39 de misiuni spațiale pe Marte, din care doar 16 au avut succes.
Jupiter este cea mai mare planetă din sistemul solar. Este de 318 ori mai mare decât Pământul și are 79 de sateliți cunoscuți, cei mai celebri fiind: Europa, Io, Ganymede și Callisto, care au fost descoperiți de Galileo Galilei (1564-1642).
Saturn este a șasea planetă de la Soare și a doua cea mai mare din sistemul solar, după Jupiter. Este de aproximativ 95 de ori mai mare decât Pământ. Este înconjurată de un sistem de inele alcătuită din gheață, rocă și praf. Are cel puțin 62 de sateliți naturali, cel mai mare fiind Titan, ce este mai mare decât planeta Mercur. Saturn este cea mai îndepărtată planetă vizibilă cu ochiul liber de pe Pământ.
Uranus este a șaptea planetă de la Soare și a treia cea mai mare din sistemul solar, după Jupiter și Saturn. Are 27 de sateliți naturali, denumiți după personajele din operele lui William Shakespeare (1564-1616). Uranus este înconjurat de 13 inele, fiind un gigant înghețat. Culoarea albastru-pal este dată de prezența metanului în atmosfera planetei.
Neptun este a opta planetă de la Soare și a patra cea mai mare din sistemul nostru solar. Este de 17 ori mai mare decât Pământul. Are 13 sateliți cunoscuți, cel mai mare fiind Triton. Are un sistem de inele subțiri, întunecate și incomplete.
Dragi fetițe și băieți, dacă vreți să aflați răspunsurile voastre la întrebările privind spațiul cosmic, vă recomandăm să veniți la Biblioteca Județeană „Alexandru D. Xenopol” și să citiți cărți interesante și fascinante, precum:
– Aguilar, David A., Enciclopedia spaţiului : o călătorie prin sistemul nostru solar şi dincolo de el [text tipărit] / text şi ilustraţii: David A. Aguilar; cu contribuţia lui Christine Pulliam şi a Patriciei Daniels.- Bucureşti : Litera, 2016 . 191 p. – (National Geographic Kids) Glosar p. 182-183. Index p. 184-190. ISBN: 978-606-33-0932-8
– Brasch, Nicolas, Pământul în univers [text tipărit] / Nicolas Brasch; trad.: Elena Stan.- București : Litera Internaţional, 2012. 32 p., il. – (Enciclopedii ilustrate Discovery Education) ISBN: 978-606-600-567-8.
– Folescu, Cecil, Ce este universul ? [Carte tipărită] / Cecil Folescu.- Bucureşti : Albatros, 1988. 390 p. – (Cristal). Bibliogr. p. 387-388.
– Folescu, Cecil, O călătorie prin sistemul solar [Carte tipărită] / Cecil Folescu; il.: Petre Hagiu.- Bucureşti : Editura Ion Creangă, 1989 . 160 p. : il. – (Alfa) ISBN: 973-25-0081-6.
– Verne, Jules (1828-1905), Hector Servadac : Călătorii și aventuri în lumea solară [text tipărit] / Jules Verne; trad.Teodora Cristea.- București : Editura Ion Creangă, 1984.
– Universul [Carte tipărită].- Bucureşti : Enciclopedia RAO, 1996. 93 p.: il.color. – (Enciclopedia pentru tineri). Index.