6 martie 2009 – Miron Kiropol

6 martie 2009

Ce a rămas din ziuă

În afară de această lacrimă

Ce se îmbujorează ca o rană?

Ce a rămas din morţii

Care m-au zămislit

Pentru a primi mort viaţa?

Ce a rămas din grădina

Unde ţi-am strigat numele

Fără să te găsesc?

*

Dacă ar veni iar pacea peste lacrimi

Ce au adunat stafii din Elemente,

În fără viaţa lumilor prezente,

Toate momite visului ce pierde.

Iubirea dată dintr-o lume veche

Dacă-ar veni în carne să mă nască

Pe când e luna plină-n strai de veghe

Şi peste chip divin întinde mască…

Atunci să-mi pui sărutul tău pe mână,

Când inima bătăile îşi cerne

Şi muşcătura tainei ne îngână.

Cuvânt mă simt pe el purtând un vierme

Atâta timp cât nu mai vrei să ieşi

Din moartea morţii şi rămâi un leş.

*

Am adunat întregul pământ al zeilor peste mine

Şi în primăvară am ieşit din el

Cu parfumul tău în nările avide

De a respira iar şi iar mirosul

Pământului în care înaintea mea

Ai găsit hrană şi adăpost.

Aveam o dorinţă de flăcări şi de mare

Dar cum să mă clădesc punte pe desupra lor

Pe care să te reîntorci fără fiere pe buze,

Fără putrezirea timpului peste noi?

Câte dureri poartă cele spuse

Într-o clipă de viaţă

Răsfrântă din moarte înapoi!

*

Când am venit

Pe lume, toate

Au tăcut legate

De infinit.

Cu geamăt mare

M-am apropiat

De mine înviat

Îndurare.

Cu geamăt mare

I-am cerut Domnului

Să-mi fie-ntrupare

În carnea somnului

Când în vis transpare.

În somn am fost

În adânc tras

La adăpost,

Domnului glas.

*

Să fiu întâmplător chemat de înger?

Aşa o întâmplare-i foarte curioasă

Din cerul viu atârnă greul uger

Al lacrimei şi-mi cade peste casă.

Şi mă loveşte somnul unui zid

În care am intrat de mic copil

Cu arborele paradisului, cu adierea

Ce m-a pietrificat în atitudine

De rugăciune şi vid.

Miron Kiropol

Este posibil ca imaginea să conţină: 1 persoană, cer, în aer liber şi apă