Clepsidră inversă
Din ziua, când părinții mei
și-au unit venele-ntre
verzi coline,
din încă nesăpata-mi groapă
a început să urce-n mine,
țărâna,
bob.. cu bob.
.
La prima mea clipire,
raza imaculată
mi-a scăpat din ochi,
s-a îndoit
pe lacrimile mamei
și s-a-mprăștiat
în multele silabe ale toamnei.
*
Pășesc prin toamna lumii,
văd frunze mai puține,
și prea mulți oameni
pe locuri de copaci;
au alungat pădurea
să nu aibă poeții
unde să se nască;
de unde să-și mai umple
sublimii lor desagi;
.
„E cea din urmă toamnă”,
îi aud pe unii..
pe fața lor văd urme de bocanci.
.
Cât seamănă cu mine, fiecare! –
țărână verticală
urcând de-atâta vreme,
din groapa care crește,
tot mai înfometată,
și-așteaptă de-o viață,
să fie astupată,
apoi, din nou s-o-nceapă
clepsidra inversată.
.
Fără chip
Uneori, sufletul
îmi seamănă-ntr-atât
cu lutul,
încât nici gândul
nu are chip de gând.
.
Înfrigurat,
dezgrop din trupul meu
cuvinte;
le scutur de pământ,
le lustruiesc,
să nu mai pară
moarte..
.
Pe rând, ți le trimit,
sperând
că vor pulsa în tine
o altă zămislire
departe de mormânt..
.
Coasta mea ramificată
Din îndoita coasta
mea, s-a ramificat
îndoiala ta;
.
în prima toamnă
de după Eden,
mărul viermănos
.
mi-a lunecat din gât,
pe strâmbul desen,
al oaselor tale;
.
umerii tăi rotunzi –
cădere îndoită
a fructului oprit;
.
şi doi-ul sânilor,
odrăslit pe-ascuns,
pe creanga coastelor;
.
pe fluture de os,
s-a îndoit frumos,
sfera coapselor;
.
sirenă-n despicare,
de la brâu în jos –
inimă cu picioare;
.
iat-o bătând agale,
lipsită de vreun piept,
în amiaza mare;
.
o fi străvechiul fruct
chemându-şi ramura,
din care-a căzut?
.
sau o încercare
de-a se înălța
în pomul uitat,
.
de unde s-a rupt?
.
Cea mai frumoasă moarte
Când voi pleca dintre cuvinte,
și inima cădea-va
de pe zvâcnet,
și gura roasă – de pe melodie,
iar răsuflarea
mult prea pământie,
îmi va fi alungată de pe suflet,
.
De-ar fi s-aleg un anotimp,
să mă-nsoțească în eternitate,
pe tine, toamnă,
te-aș lua cu mine,
să nu-ți mai treacă trecerea
vreodată..
.
Pe tine, toamnă curcubee –
cea mai frumoasă moarte!
.
Ovala îmbrățișare
Linia mea cu linia ta..
o cruce perfectă ar întruchipa,
de nu li s-ar adăuga
atâtea oblice.
.
Fără nenumărata înclinare,
n-ar fi nici omeneasca,
ovală-mbrățisare –
îmblâzitoarea
crucilor rectangulare.
.
Cu toate astea,
în plimbare,
adesea tu mă certi,
clipindu-mă cu ochii
verzi –
două, necoapte livezi –
că nu mă țin destul de drept
în mers.
.
Of,
nedreptele coloane vertebrale,
încă din Eden, șerpuitoare!..
cum să le mai îndrepți,
când șerpuirea
le e vindecată
între nedrepții
pământului, pereți?
.
Fără număr
La început
a fost muşcarea
dintr-un singur măr.
.
De-atunci –
doar re-muşcarea
fără număr..
Aurel Dico