Acorduri îndepărtate, armonii apropiate -Lucia Bibarț

Acorduri îndepărtate, armonii apropiate

Voi spune câteva cuvinte despre ultima seară a „Conferințelor Dilema Veche, la Arad”, conferințe care au avut ca temă generală de discuții, fenomenul migrației românilor azi, a stabilirii lor în exil, experiența masivă a diasporei românești.

Seara, una muzicală, anunța personalități de excepție ale spațiului muzical contemporan autohton și mondial: Ioan Holender, Andrei Vieru, Ana Silvestru, într-o discuție moderată de Sever Voinescu.

Am avut marea dezamăgire ca domnul Ioan Holender să nu poată ajunge, în schimb, ceilalți doi muzicieni ne-au făcut seara excepțională.

Cine este marele absent, Ioan Holender?

Ioan Holender (n. 18 iulie 1935, Timișoara, România) este muzician, bariton, impresar artistic și director managerial austriac de operă, originar din România. Ioan Holander este cel mai longeviv director managerial al celebrei instituții muzicale fanion Wiener Staatsoper. (WIKIPEDIA)

Cine sunt cei doi muzicieni?

Andei Vieru, fiul celebrului Anatol Vieru, (născut în 1958, la București) este pianist, scriitor, pictor și matematician român, stabilit, de 30 de ani, la Paris.

Ana Silvestru, născută la București, absolventă a clasei de pian Viniciu Moroianu de la Universitatea Națională de Muzică din București, solistă de concert, după un master cu Konstantin Șerbakov, la Universitatea din Zurich.

Stârniți inteligent de redactorul-șef  al revistei  „Dilema Veche”,  Sever Voinescu,  oaspeții Aradului au vorbit și au cântat, timp de peste 3 ore, la un nivel după care tânjești, măcar din când în când.

Discuțiile s-au purtat în jurul circumstanțelor plecării muzicienilor din România, sentimentul de acasă extins și resimțit în ambele țări, cea de baștină și cea adoptivă, despre muzică și idei, despre muzica și muzicienii aleși a fi interpretați în fața arădenilor.

Cei doi au optat pentru un repertoriu extrem de serios, s-au adresat  publicului ca unor melomani cu experiență,  mizând pe bunul lor gust artistic.

Ana Silvestru a atacat temperamental pianul, ca și povestea formării și a plecării ei din România, cu un talent narativ de invidiat, adăugat celui interpretativ, cu o expresie curată și nuanțată atât muzicală, cât și oratorică, mai rar întâlnită la muzicieni.

„Dacă există un motiv pentru care îmi pasă de ceea ce se întîmplă în țară și nu vreau să nu îmi mai pese și să-mi fie complet indiferent, este și datorită unor oameni ca ei (muzicienii din România n.n.), care cred că merită mult mai mult, merită să fie coagulați cu oameni care gîndesc ca ei, și, poate, în felul acesta se va schimba ceva și în țară…”

A vorbit de spiritul muzical polonez, de exilul și suferințele lui Chopin, despre Liszt și bucuria descoperirii la Arad a pianului pe care acesta a cântat, despre Enescu și compozițiile sale, injust necunoscute în străinătate.

Andrei Vieru, temperat, meditativ, stăpân pe sine, a punctat câteva date biografice, de după părăsirea României, amintind de ușurința și rapiditatea cu care a fost solicitat să concerteze, după chiar două luni de la plecare, ca și când destinul l-ar fi așteptat acolo.

Artistul filosof, scriitor și matematician, revendicat de la Pascal şi Chamfort, a vorbit despre muzica lui Bach – compozitorul preferat – ca de un profet în muzică, la care-l impresionează descoperirea arhitecturii și a spiritului lucrărilor lui. A amintit, fără emfază, ca despre lucruri firești, de întâlnirile cu Cioran, partener de idei al muzicianului și scriitorului.

„Îmi place la Bach ceea ce priveşte spre viitor, puterea sa de anticipare. Interpretându-l, descoperi turnuri suprinzătoare; mare parte din partiturile lui par scrise mult mai târziu şi par foarte moderne. Nouă acum, pentru că, în vremea lui, el era socotit destul de învechit şi de retrograd…” (Cultura – interviu cu Andrei Vieru/ Doinel Tronaru)

Andrei Vieru a reacționat conform spuselor sale: „Nu-mi place să mângâi publicul pe creştet“ și ne-a oferit un repertoriu a cărui consistență și expresie nu se uită:

J.S. Bach – „Arta fugii” (fragment); Wagner -„Moartea Isoldei”; Scriabin-Sonata nr. 9, Op. 68 –„Liturghia neagră”

Pe de altă parte, artista a început concertul cu Liszt -„Variațiuni pe o temă de Bach”, Weinen, Klagen, Sorgen, Zagen, a continuat cu „Nocturnele lui Chopin” -, nr. 1 și 2, Op. 27, și a încheiat cu o transcripție pentru pian, am înțelesc că mai greu de interpretat decât cea pentru orchestră, Enescu, „Rapsodia 1”.

Seara a fost una magnifică, iar cei doi artiști, deși aparținând diasporei românești în creștere, s-au integrat perfect în spuselor lui Andrei Vieru: „Dar nu am plecat niciodată din cultura română. Consider că aparţin în continuare acestei culturi…”