Alma Mater – Colegiul Național „Moise Nicoară”

Sculptură în ronde-bosse
Autor necunoscut (restaurată de Dumitru Paina)
1873 (restaurată în 1997)

Construcția renascentistă, inaugurată la 1 octombrie 1873 sub denumirea Gimnaziul Superior Regal, a adoptat la 17 iulie 1919, după preluarea de statul român, la 17 iulie 1919, numele Liceul Moise Nicoară.

Primele lucrări de reparare, extindere și modernizare ale clădirii au început în 1896 când a fost introdusă instalația de apă curentă, în 1902 fiind inaugurate sala festivă și cea de sport. În 1974, firma Fraților Milthaler realizat restaurarea interioară a construcției, în 2015 fiind reabilitat întreg imobilul, fără să-i fie alterate principalele caracteristici. În prezent activitatea școlară se desfășoară pe două nivele în 78 încăperi: săli de clasă, laboratoare, cabinete, bibliotecă, birouri, depozite etc.

Edificiul, flancat stradal pe cele patru laturi, se înalță fastuos pe malul drept al Mureșului, făcând notă discordantă, cu clădirile învecinate. În exterior atenția este reținută de fațada monumentală, bine armonizată, compusă din elemente omogene, proporționate simetric prin ferestre mari, boltite, încadrate în decorațiile stilului. Se remarcă șirul de trepte largi ce duc la cele trei porți impunătoare din lemn și metal. La etaj a fost montat un balcon alungit încadrat de o balustradă din fier forjat executată artistic. Alte elemente ornamentale alcătuite din coloane masive, canelate cu capiteluri compozite, o arhitravă, friza cu decorațiuni, întregesc aspectul clădirii, conturându-i unitatea de stil. Coronamentul cuprinde grupul statuar alegoric întitulat Alma Mater, o sculptură realizată de un autor necunoscut în tehnica ronde – bosse, care dă instituției și mai multă personalitate .

Numele sculpturii este preluat intr-o expresie de origine latină, care în Roma antică se referea la o zeiță, iar ulterior la patrie. Mai tărziu a devenit simbol pentru universități, ca mamă iubitoare care-i hrănește spiritual pe copiii. Potrivit transpunerii metaforice, Alma Mater, e însăși școala permanentă, ca obște, instituție sau sistem de la care deopotrivă copiii și adulții primesc învățătură.

Ansamblul sculptural este alcătuit din două personaje așezate simetric față de cel de al treilea, înfățișat central, o figură feminină cu brațele deschise ocrotitor. Au ca recuzită simbolul geografic al globului pământesc, scutul cu stema țării și cartea. Învățătura este personificată sub forma unei tinere, înveșmântată cu o tunică antică (hiton), ce curge spre tălpi în falduri largi, legată la brâu cu o cingătoare, simbol al făgăduinței în misiunea sacră asumată. Pe cap poartă o cunună, o diademă simbol al puterii, virtuții și onoarei. Alegoric este întruchiparea înțelepciunii, o zeiță cu brațele întinse protector, peste cei însetați de cunoștințe. Dar gestul mai exprimă o stare pasivă, receptivă, lăsând loc liber participării spirituale prin chemarea harului divin și deschiderea sufletului.

Fiind grav avariată, înclusiv prin reparațiile anterioare neizbutite, în 1997 statuia a fost coborâtă de pe clădire și restaurată de sculptorul arădean Dumitru Paina. Intervențiile au constat din înlocuirea cu piatră artificială a unor segmente din cap tors și membre, întregul ansamblu sculptural fiind benefic armonizat.

Pe spațiul verde din fața instituției se află busturile lui Ioan Slavici (autor, Ioan Tolan, 1973) și Moise Nicoară (autor, Kocsis Rudolf, 1993)