Altar dacic

George Apostu, calcar de Podeni, 1979, 500/160/150

George Apostu (1934 – 1986) este considerat astăzi, drept sculptorul care continuând strălucit generoasa perspectivă a artei moderne dezvoltate de  Constantin Brâncuși, a devenit fruntașul generației sale din România. Prin tot ce a realizat, a adus un spirit nou, care exprimă rădăcinile profunde ale originii sale cu vocația spre universalitate. De aceea, opera sa aparține atât culturii românești cât și patrimoniului artistic mondial, deoarece prin ea se recunoaște spiritul eternității.

Lucrarea din Căsoaia, bogată în simboluri, impresionează nu doar prin robustețe, expresivitate, ci și printr-o surprinzătoare claritate. Ideea preluată din cărțile de  istorie este prelucrată în sincretismul păgâno-creștinesc al viziunii populare românești. Pe de o parte ne amintește de ritualul de întemeiere a unei așezări, de  cultul stâlpilor sacri, mesaj al sprijinului, fixării și dăinuirii, iar pe de alta ne duce gândul la proscomidia ortodoxă și la bildstock, acei stâlpi ilustrați frecvenți în procesiunile catolice. Prin sculptura mea, mărturisea autorul, împrospătez descoperirile de acum două mii de ani, le îmbogățesc cu închipuirile de azi, făcându-le mai prezente printre noi.

Muchiile severe ale sculpturii, alături de suprafețele concave focalizatoare de lumină, imprimă monumentului o maiestuozitate copleșitoare, ca o invitație la pioșenie și reculegere. Austeritatea și echilibrul compoziției ce încorporează aluzii multiple preluate dintr-o cultură milenară este subliniată și prin imaginea albastră  a unui limpede zenit, întinsă pe nișa superioară.

Toate acestea fac din Altarul dacic un semn pentru întreaga artă monumentală din părțile Aradului.