Altin-bey-Prințul de Aur
( Va fi ușor, pruncule!)
În acel an, la 19 aprilie tocmai se încheiase domnia îndelungată a voievodului Matei Basarab, urmându-i la scaunul domnesc Șerban din neamul Cantacuzinilor, sfârșindu-se astfel, cei drept pentru scurt timp, îndelungata luptă între neamul Basarabenilor și Cantacuzinilor, pentru accederea la conducerea Țării Românești, Muntenia.Nașterea pruncului pe meleagurile de la sud de Carpați, în satul Brâncoveni, reședință de comună, a fost un moment de mare bucurie pentru întreaga familie. Era în zorii zilei de 15 august 1654 a prăznuirii Adormirii Maicii Domnului. Ursitoarele ,,puneau” în cartea vieții noului născut, Constantin, viitoarele fapte.Steaua ce urma să-l călăuzească, preziceau acestea, era una plină de har creștinesc și realizări pe tărâmul strămoșesc, una dintre ele chiar afirmând cu convingere că va agonisi bogății uriașe, prin propriile forțe, ajutat de o minte sclipitoare, dar mai ales cumpătare în fapte. Cât despre anii de viață, din cele trei ursitoare doar una a spus că va trăi mult, celelalte ezitând nehotărâte și uitând parcă să se pronunțe.Tatăl său, postelnicul Papa Brâncoveanu, auzind țipătul nouluinăscut a reușit în cele din urmă să-și găsească locul, după ce se foise agitat cu pași apăsați prin fața iatacului, unde jumătatea lui, Stanca, din neamul Cantacuzinilor, era în chinurile facerii. Mai trecuse prin asemenea momente, iar Papa, om cutezător și stăpân pe propriile forțe, oștean dur așa cum o cereau vremurile acelea, se îmblânzea în prezența copiilor devenind vulnerabil. A luat pruncul din brațele moașei și privindu-l cu drag, tresări având un moment de cumpănă. L-a cuprins o neliniște inexplicabilă, peste care trecu totuși în aparență cu hotărâre, așa cum îi cerea statutul său de cap al familiei. În sufletul lui apăruse un sentiment premonitoriu, o teamă nedefinită amestecată cu o mulțime vagă de imagini. I se mai întâmplase în decursul vieții, influențat fiind de moștenirea din pruncie. Deși om educat, tradițiile strămoșești erau adânc înrădăcinate în ființa sa. Îi trecu prin minte, în timp ce lăsa copilul lângă mama lui, că în timpurile trecute oamenii aveau încă abilitatea de a primi semnale așa zise-cerești, dar de la un timp încoace, mintea reușea din ce în ce mai greu să le descifreze, de parcă slăbise comunicarea cu universul spiritual.Revenind la clipa prezentă, știa încă de pe atunci, de la înscăunarea lui Șerban, că noul ales avea unele probleme cu seimenii, acei mercenari care compuneau garda personală. Toate astea se întâmplau ca urmare a nemulțumirilor ivite, în special neplata simbriilor de către defunctul domnitor, și posibilitatea de a nu fi recunoscute de noul ales. Era convins că vor fi chemați la sfat boierii din preajma Scaunului domnesc pentru a pune la cale rezolvarea problemelor ivite. Și nu s-a înșelat. La scurt timp după ieșirea de la noul-născut, se întâlni cu un mesager din partea voievodului.-Închinăciune Postelnice, tocmai vin din partea domnului Șerban cu vorbă pentru domnia voastră! Spuse cu o plecăciune tânărul boier.-Grăiește! Ceru Papa continuându-și drumul fără să-l privească, afundat în gânduri, se concentra cu greutate. Dar bănuia motivul. Știa despre preocuparea lui Șerban, că doar el a fost primul dintre sfătuitorii acestuia în declanșarea complotului. Și aici lăsă deoparte gândul acela privind întrebător la mesager…-Vă așteaptă la o întâlnire de taină, a spus că știți unde va avea loc, încheie cu o înclinare respectuoasă a capului, așa cum numai un vlăstar de boier din oastea domnitorului știa s-o facă.-Spune-i că voi fi acolo degrabă, și să nu uit, anunță-l pe Preda, postelnicul, să vie, încheie Papa cu gândul la cât de năvalnic trece timpul și câtă vălmășeală este în jurul tronului, la nesiguranța zilelor trecute dar și la ce îi așteaptă nu peste mult timp.-Să înșeueze pe Murga! Spuse cu o voce tunătoare Papa, auzit fiind de sluga cea credincioasă aflată de obicei în umbră, dar cu ochii mereu la stăpânul său. Era fiul unui boier de pe lângă domeniul Brâncovenilor, acolo aproape de Dunăre, cu mari șanse să acceadă la poziții mari în ierarhia domnească.
Alexandru Ioan Chiș
