Ana Zoe Pop – Robustețe

Căsoaia, 1985, calcar de Viștea – Cluj 160 / 160 / 80 .

Sculptor de talent, muzeograf-conservator la Muzeul Naţional de Artă al României, lucrările Anei Zoe Pop (n. 1953 Oradea, studii artistice IAP Cluj – Napoca), poartă o distincţie luminoasă, într-o eleganţă severă a pietrei. Artista optează pentru imaginea-semn, care poate fi plasat în dialog cu sacrul, lucrările sale monumentale înscriindu-se în spațiu, ca niște poeme ce substitue elegant semnele naturale. Bogata sa activitate artistică şi expoziţională desfăşurată în multe centre europene, a fost răsplătită cu numeroase  premii, burse de documentare, diplome şi alte distincţii. A participat cu lucrări originale, în expoziţii personale sau de grup, la: Oradea, Bucureşti, Aiud, Alba Iulia, Arad, Timişoara, Cluj-Napoca, Ravenna Gyomaendrod-Ungaria, Bekecsaba, Cairo, Bombay, Salzburg, New York, Washington D.C., etc. În judeţul Arad a realizat două lucrări monumentale, la Macea şi la Căsoaia. A mai participat la numeroase tabere de sculptură din România, Ungaria, Cehia, Turcia.

Lucrarea din Căsoaia, întitulată Robustețe, se prezintă sub forma unei îmbinări puternice a trei volume suprapuse, în corespondenţă cu postulatele structurale ale anatomiei umane. Crează astfel imaginea omului – robot, dezvoltând ideia de forță brută și imobilism, până în pragul abstractizării totale.