Ansamblul monumental Malul Mureşului ’71

 Sculpturile de pe fostul ștrand Neptun au fost realizate, în prima tabără arădeană de sculptură, organizată în 1971, cu prilejul debutului Primăverii arădene, generic pentru o activitate culturală amplă, repetabilă anual, apoi bienal. Între cei doisprezece tineri artişti participanţi, toţi absolvenţi ai unui institut de artă superior, specialitatea sculptură, doar unul era din Arad: Ionel Munteanu.  Lucrările au început într-o atmosferă de incertitudine şi reproşuri, la adresa autorităţilor culturale locale, mai ales datorită faptului că piatra comandată la cariera Căprioara (Săvârșin) a fost adusă cu mare întârziere. Roca, plină de fisuri şi foarte dură, a fost depozitată în apropierea fostelor ateliere ale Uniunii Artiştilor Plastici din Pădurice, unde a fost organizat şantierul de lucru. Materialul propus, de proastă calitate s-a dovedit a fi impropriu pentru sculptură artiştii dotaţi cu scule rudimentare, fără posibilitatea tăierii mecanice. Din această cauză, creaţiile lor artistice sunt de mai mici dimensiuni.

Inexistența unei constrângeri tematice sau de expresie artistică, a determinat însă, o formulă nouă în creația plastică, cea a artei abstracte sau non figurative. Pentru arădeni, neobișnuiți cu acest gen al sculpturii monumentale, ritmurile, plinurile și golurile, lumina, umbra, erau altele decât până atunci, scoasă din tiparele realismului, dar într-o mai strânsă armonie cu peisajul.

Nu a mai urmat o ediţie 1972, activitatea sculpturală organizată astfel fiind întreruptă până în 1979, când a fost reluată timp de 7 ani consecutiv la Căsoaia, iar în Arad prin alte două ediții, în 1981 şi 1982.

În 1975, cele 12 sculpturi au fost expuse pe spaţiul vechiului ştrand Neptun, în albia majoră a râului, între restaurantul Perla Mureşului şi Clubul sportiv Voinţa, unde se află şi în prezent. Odată cu această lucrare, au fost realizate şi amenajările peisagistice de azi. Azi, ele se constitue într-o colecţie monumentală a cărei valoare culturală este certă, mai ales prin faptul că unii din autori au devenit în timp, sculptori consacraţi, autori recunoscuţi în întreaga lume (foto 1 și 2).

Lucrările sunt prezentate în ordine alfabetică a autorilor:

  • LIANA CORNELIA AXINTE(n. 1943, Ploiești), sculptor, ilustrator de carte şi pictor şcenograf cu remarcabile reuşite în prospectarea  folclorului plastic şi literar. În lucrarea numită COMPOZIȚIE (110/90/60), suprafeţele contorsionate ale pietrei se apropie de forma naturală a rocii din care a fost extrasă, dar cu un efect decorativ suplimentar (foto 3).
  • MIHAI BUCULEI (n. 1940, Mihoveni, Suceava), sculptor, care în lucrarea numită VERTICALITATE (220/130/40)  apelează ideatic, la ritualurile de întemeiere a aşezărilor, preluate din cultura populară românească. Când se întemeia un sat, cel dintâi om bătea un par în pământ, pe care îl considera fundament sau temelie, simbol al sprijinului, fixării şi dăinuirii în timp. Geometrismul imperfect şi aparenta nefinisare a pietrei, sugerează vechimea, eroziunea timpului asupra construcţiilor ţărăneşti (foto 4).
  • LEHEL DOMOCOŞ  (n. 1945, Satu Mare), sculptor care în lucrarea numită TURN (90/100/50), induce plasic, forma crenelată, plină de mister, a unor vechi fortificații (foto 5).
  • ELENA AVRAMESCU HARIGA (n. 1938, București), sculptor, desenator,care prin lucrarea APELE (130/100/100), sub impresia inundaţiilor catastrofale din 1970, respectând în mare parte configuraţia brută a pietrei,  sugerează cu detalii de expresie dramatismul uneia din forțele dezlănţuite ale naturii (foto 6).
  • PETRE JUCU, prin sculptura întitulată  NELINIŞTE (120/70/60) urmăreşte efecte picturale prin plasarea unei siluete în imaginea unei nişe aparente (foto 7).
  • ILIAS LAVAZANIS prin lucrarea PERSONAJ MITIC (140/50/60) sculptorul prezintă, inspirat din bogatul tezaur al mitologiei, portretul contorsionat în piatră al unui Erou care aparţine lumii imaginare, dar cotidian  verosimilă. O istorie poetizată, izvorâtă din fantezie, dar de o rară bogăţie spirituală,  aparent ca o reîntoarcere la primitivism (foto 8).
  • ALEXANDRU MARCHIŞ (n. Strâmtura, Maramureș). În sculptura numită CUMPĂNA, (200/140/40) se remarcă soclul crestat orizontal, în contrast cu arcul şlefuit cu grijă, ocrotitor asemenea unei troiţe ortodoxe, monument cruciform specific românesc. Efectul său decorativ este de necontestat (foto 9).
  • CONSTANTIN PAUL MĂRGĂRIT (n. 1939, București) prezintă prin sculptura numită MATERNITATE, (130/110/30) o formă spaţială cu un contur aparent clar, dar unde liniile geometrice tăiate agitat  se sustrag perceperii tactile directe (foto 10).
  • IONEL MUNTEANU (n. 1938, Arad), evoluînd de la un realism tradițional spre elaborarea abstractă a volumelor, în ÎMBRĂŢIŞARE (170/60/40), prezintă monumental un  bărbat şi o femeie într-o îmbrăţişare afectivă, ca o imagine robustă a unităţii familiei (foto 11).
  •  NICOLAE ROŞU (n. 1943, București) ) Două siluete imobile, stau la sfat într-o atitudine afectivă plină de TANDREŢE (120/130/50). Contururile sculpturii sunt clare, lucrarea fiind tratată liniar, personajele abia schiţate bazându-se în mod absolut pe un efect armonios de lumină şi umbră (foto 12).
  • NAPOLEON TIRON  (n. 1935, Oasele – Galați) În exerciţiul vocaţiei sale pentru abstractizare a conceput un Cărturar (150/80/80)cuvânt cu un sens nou dat de artist şi transpus în piatră. Nu este vorba de învăţatul care tălmăcea legea şi o dădea poporului sau eruditul slujitor alcărţilor, ci de mobilierul specific unor tipărituri, într-o viziune originală şi decorativă (foto 13) .
  • ADINA ŢUCULESCU (n. 1942, București) Lucrarea numită FORMA, (80/80/100), dă expresie noţiunii abstracte corelative care constitue alături de conținut o componentă a oricărei opere de artă (foto 14).