„Ateneu Arădean”, nr. 8, se prezintă!

Revista de cultură a Bibliotecii Județene „A.D. Xenopol” Arad, „Ateneu Arădean”, an 6, nr. 8, a apărut de curând și a fost inaugurată la Arad, cu prilejul Conferinței Științifice Naționale ”Administarție românească arădeană”, ed. a XVIII-a.

Ea și-a așteptat oaspeții într-o expoziție impresionantă, în frumoasa sală „Ferdinand” a Palatului Administrativ.

Purtând două sigle pe coperta primă, cea a bibliotecii județene arădene, dar și a Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România, revista încearcă să acopere o mare diversitate de gusturi, cele ale unei formări intelectuale clasice, dar și a gustului contemporan, grăbit, concentrat, cu note de spectaculos.

Astfel, în „Ateneu Arădean” se regăsesc articole specifice bibliotecii noastre, deci profesionale, lansări și prezentări de carte, viața de azi a instituției cu schimbările specifice, Capitolul Biblioteca; evenimente importante din viața României consemante de istorici și ziariști din țară și din Diaspora, în Capitolul Actualitate; Patrimoniul cultural local și național reprezentat de oameni, idei și clădiri, în Capitolul Patrimoniul cultural; Istoria trecută și cea contemporană, festivism, etnogeneză română, eroism în Capitolul Istorie; educația sub lupă într-o Românie rămasă needucată în Capitolul Știință-Educație; mesaje creștine în opera lui Eminescu, femeia creștină, în Capitolul Credință; robotică-reținere și nevoia de progres a omenirii, transumanism și avertismentul lui Platon, în Capitolul Filosofie; tălmăcirile maestrului Șerban Foarță și cele ale masteranzilor dnei Lidia Vianu, poeme ale poeților: Ioan Mureșan, Nicolae Tzone, proza dnei Ildikó Gábos-Foarţă și Toamna kilometrilor de suflet parcurs a lui Dumitru Ichim, notele critice ale dlor: Miron Kiropol, Zenovie Cârlugea, Daniel Corbu, Anton Ilica, în Capitolul Literatură.Proză.Eseu.Poezie.Critică și Istorie literară.Traduceri; avertismentul și vizionarismul în artă, muzeografie, maeștri intervievați, în Capitolul Arte; Franz Kafka la Arad și originile arădene ale regizorului Andrei Șerban, cărturari arădeni, Capitolul Inedit.

Ateneul arădean a fost distribuit la peste 100 de oaspeți și colaboratori din toate orașele României.

Cuprins în 242 de pagini:

Editorial-Biblioteca Județeană „A.D. XENOPOL Arad”. Memorie, misiune, modernitate-Ionel Bulbuc

Biblioteca.Carte.Scris.Tipar

Biblioteca Județeană A. D. Xenopol Arad, reîntoarcere simbolică–Lucia Bibarț

Biblioteca publică, far atemporal al cunoașterii-Andreea Iuliana Mareș

În labirintul speranței-Gabriel Roman

Biblioteca Comunală Zimandu Nou-Mariana Angelica Pall

Experiență – Dezvoltare – Soluții.Prima ediție a Conferinței Anuale a Bibliotecarilor din Municipiul și Județul Arad-Ioana Nistor

Actualitate

Scrisoare către Prim-Ministrul României-Dorin Dobrincu

Centenarul Patriarhiei Ortodoxe Române-Ciprian Demeter

Nu suntem deloc egali-Felix Nicolau

Patriotism și demnitate românească-Ionuț Țene

Patrimoniu Cultural

Scriitorul Ioan Slavici la Panciu.Amintiri și recunoștință-Mihail Adafini

Slavici-un studiu inedit.Mărturisiri-Adela Cristiana Gorcea

Ioan Slavici –portret aproape sentimental-Florica R. Cândea

O viață de Om, într-o carte-Vasile Filip

Paris sera toujours Paris-Teodor Burnar

Istorie

Festivismul pseudo-democratic, balta pescuitorilor în ape tulburi-Dorin Dobrincu

Etnogeneza românească-români, valahi, vlahi, ardeleni, munteni, moldoveni, aromâni…-Ionuț Țene

Traian Vuia la Budapesta-Maria Alexandra Pantea

Cele două valențe ale eroilor-Al. Florin Țene

Știință-Educație

România Educată sau România Abandonată?Eșecul unei campanii care ne costă viitorul-Ciprian Demeter

Basme românești, cu sau fără?-Anca Giura

Gimnaziul Român de Fete-Elena Gherghinescu Ziegler

Vacanța care a lăsat urme adânci și Agenția Națională Antidrog paralizată-Ciprian Demeter

Credință

Însemnătatea religioasă a operei poetice a lui Mihai Eminescu sau gânduri despre semnificațiile creștine ale poemului Luceafărul-Gheorghe Romeo Blaj

Femeia creștină, candelă a credinței-Marcel Tang

Filosofie

Transumanismul și roboții.Pot face roboții dragoste?-Ioan Biriș

Recursul la autoritate și alternativa convingerii-Cosmin Colțun

Avertismentul lui Platon-Florea Lucaci

Neuroștiințe, creier și prefixul neuro-Anton Ilica

Literatură.Proză.Eseu.Poezie.Critică și Istorie literară.Traduceri

Ludex– tălmăciri de Şerban Foarţă

Poezie

Paharul–Ion Mureșan

(plânge-n pumni, plânge-n pumnii ei ficși…)-Nicolae Tzone

Poeme pentru Iancu-Nicolae Nicoară-Horia

Despre ascuțita nostalgie-Elena Ilash

Proză

Două broșe – Ildikó Gábos-Foarţă

Toamna kilometrilor de suflet parcurs-Dumitru Ichim

Mirosurile dragostei-Dani Rockhoff

Critică și Istorie literară

Despre poezia lui Nicolae Tzone-Miron Kiropol

Ioan Țicalo-un clasic al prozei bucovinene de azi- Zenovie Cârlugea

Cezar Ivănescu sau Biblia lirică numită La Baaad- Daniel Corbu

Limbajul artistic al stilului poeziei contemporane-Anton Ilica

Dinamica narațiunilor populare-Nicoleta Știop

Creația și iubirea–teme fundamentale ale operei stănesciene-Carina A. Baba

Traduceri

Din poezia lui George Szirtes-Ruxandra Dodoiu

Din poezia lui Wendy French-Alina Șovar

Din poezia Carolinei Carver-Tania Diniță

Arte

Filmul avertisment-Alexandru Chiriță

Muzeograful-Mihaela Simion

Interviu cu maestrul Ladislau Roth-Lucreția Berzințu

Nicolae Nicolae-portret incomplet-Lucia Bibarț

Inedit

Franz Kafka la Arad-George Săbău

Regizorul Andrei Șerban provine dintr-o veche familie nobiliară din părțile Aradului-Gabriela Adina Marco

Petre Pascu (Semlac).Cărturari arădeni-Florica R. Cândea

CALDE MULȚUMIRI CELOR CARE O FAC POSIBILĂ: Doru Sinaci-Director fondator, Ionel Bulbuc-Manager Biblioteca Județeană Arad, Darian Paraschiv-prof. bibliotecar, Vasille Filip-Vicepreședinte, Gabriela Gureanu-Dir. Adj. – Marius Radu – tehnoredactare, colegilor și dvs. dragi colaboratori, oameni de cultură din România și Diaspora: Franța, Canada, Spania, Israel!

MULȚUMIM CITITORILOR NOȘTRI!

Curând revista va ajunge la semnatari.

Adresa redacției: ateneuară[email protected]

link site bibliotecă: https://we.tl/t-fjBFa0PAvj