Baci Ghiuri și milițienii (I) Ioan Alexandru Ardelean

Baci Ghiuri și milițienii  (I)

Nu mi- s un om rău, așe zâc eu, mi-ar place să zâcă și oaminii ca mine, așa să nu mi-o ieie nimeni în nume de rău, dacă mai trec prin gura mea știrbă pe unuʼ ori pe altuʼ.

Odihnind la mine pă târnaț îmi trece prin cap ba una, ba alta, amu, aș vrea să vă povestesc una de pe vremea comuniștilor, atunci tăț ieram roșii, cred că și la c… eram roșii, ca moimile, amu avem mai multie colori, galbini ca …, ca noroanca, vânăț, băsama di frig, încă mai iestă și roșii, verzi ca crăstăvetile… No, amu îi altfel, vezi mai multie colori, oare roziu nu iestă? Așe cu graba am uitat să pominesc pă aceia ce au haine lila, șefuʼ lor îi unu micuț și fără dinți, așe ca mine, băsaman-are bani săracuʼ, amu aieștia nu-s mai, iară știrbu o fost la închisoare, nu știu pentru ce…

Să trec la povești, că iară m-am luat cu vorba. Așe cum v-am zâs ieram pă vremea comuniștilor, lângă mine, năpoia cășii, stătea o vecină, mândră muiere, să nu credeți oarece, muierea iera măritată, io urât, așe că nu să uita ea la mine. Într o zi, diminiața pe la jumătate la noauă, ori zece fără un sfert, aud mare larmă în gredină la vecina mea, cea mândră, io să nu stau liniștit, mă pune necuratuʼ să mă uit păstă gard, să văd ce- i baiuʼ, poate oi putea fi di ajutor.

– Mă, bagu-te în p… mătii, ce faci ne spionezi?

Mă uit mai bine și văd un milițian gras, mic și crăcănat, cu gura mare, cu alțʼ milițieni în gredină la vecina, întră ei și vecina mea, Vuța îi numile ei.

– Mă, nu te fă că n-auzi, ie vină tu încoace să te văd mai de aproape. Ai înțăles?

Mai cu voie, mai fără voie, am ișit la uliță și m-am dus la Vuța, vecina mea.

– Bună zâua la dumnevoastă…

– Ce bună zâua, ia vină ncoace să-ți trag vreo două pulane păstă spate! Tu mă spionezi pă mine? Mă te bat de cântă pita-n tine, ai înțăles?

– De bătut, mă poț bate că la dumeta îi bâta, cu mine îi numa Dumniezo săracuʼ.

-Mă, tu te duci, doară la biserică?

– Mă duc, da, și, și dacă mi-i bate, să știi mnetale că tăt mă duc!

– Mă, tu ești cam colțos, trăbă să mă ocup io de tine. Amu vreau să fii martor, noi cotăm la muierea asta porci, purcei, carne furată, ea lucră la complexul de porci și s-o apucat de furat, ai înțăles?

N-am mai zâs nimic, prostuʼ m-a bate fără vină, am gândit io. Milițienii s-or apucat di cotat, păstă tăt, da, n-or găsât nimic. Vuța biata, era săracă ș-avea doi prunci ș-on om cam bețâu, poatie mai ducea ea acasă o kilă, doauă di carnie pântru pruncuțʼ. Am fost și io cu milițienii pân la casa ii, tare harnică muiere mi s-o-npărut, păstă tăt șurluit, tăt sclipe di curat, videț, așe trăbă să fie oaminii, chiară dacă-s săraci trăbă să aibe șurluit și puțulit în casă  și-n gredină, nu să steie cu gunoiuʼ până-grindă.

– Am fost păstă tăt, în pod n-am fost, hai să cotăm ș-acolo! Așe o zâs milțianuʼ cela crăcănat și spurcat la gură.

– Nu vă suiți în pod, scara îi vechie, să nu să rupă cu careva, că sunteț cam unși.

– Ha, ti-am prins. Ai suit purceii în pod. Te bag la pușcărie! Nici n-o mai apucat Vuța să zâcă ceva, că crăcănatuʼ o și fujit pă scara de la pod să fie iel primuʼ care găsește sărăcia în pod, barem  s-o fi dus la el acasă. Când să ajungă-n pod on zap de la scară s-o rupt și grasuʼ o picat din pod, poatie dacă nu iera așe grăsoc nu pățea mare lucru, așe și-o rupt picioruʼ.

– Hai să mergem de pe aici, că asta îi mai dișteaptă decît noi!

 – Io,  v-am spus să aveți grije! N-ați ascultat…

Iacă așe nici milițienii, nici comuniștii n-or țânut samă di noi românii care sântiem pă pământurile aștia di mii di ani. Păstă noi or trecut multie năcazuri, tătie s-or cam dus, noi tăt aci am rămas ș-om rămânie, ar trăbui să știe tăț aștia. Câtie unu mai uită și apoi pică din pod.

Mai știu una, când am vreme, vă mai povestesc una cu milițieni, mai faină. 

Ioan Alexandru Ardelean