Biblioteca de literatură arădeana de azi

Proiectul „Biblioteca de literatură arădeană de azi” este dedicat scriitorilor și cititorilor și are ca scop punerea în valoare a autorilor de literatură contemporană din Arad, prin promovarea acestora în mediul online. În atingerea acestui scop, proiectul va genera:

  • o aplicație web de ebook-uri
  • o baza de date accesibilă online cu autorii arădeni contemporani și nu numai
  • o platformă de auto-publicare online asociată unui atelier de auto-publicare și de folosire a platformei
  • o serie de evenimente, întâlniri autor-public, cu scopul de promovare a autorilor și a aplicației web de ebook-uri

Proiectul se înscrie în obiectivele generale și strategice ale Bibliotecii Județene privind accesul la informație, dezvoltarea de servicii noi pentru public și promovarea culturii locale. De asemenea, urmând direcțiile indicate de „Raportul de trenduri” al IFLA (International Federation of Library Associations and Institutions, Federația Internațională a Asociațiilor și Instituțiilor Bibliotecare) (https://trends.ifla.org/) proiectul are un caracter inovativ prin folosirea noilor tehnologii ca strategie de a accesibiliza literatura locală, de a atrage publicul tânăr, de a facilita creatorilor demersul publicării operei și de a documenta scena literară locală.

Proiectul este implementat după principii profesionale obiective și standarde biblioteconomice de o echipă de bibliotecari tineri cu experiență, neafiliați nici unei organizații literare. În acest sens, „Biblioteca de literatură arădeană de azi” este continuarea proiectelor:  „Biblioteca de aplicații” (2014 – 2015) http://www.bibliotecaarad.ro/project/biblioteca-aplicatii-media-tehnologie/ și „Digitizarea periodicelor arădene” (2013 – 2017) http://digitizare.bibliotecaarad.ro

Durata proiectului: aprilie – octombrie 2018.

Toate produsele, serviciile și evenimentele realizate în acest proiect sunt gratuite și cu acces liber. Pachete software open source folosite: calibre-web, Omeka S și Booktype

Legături utile

Contact:

Coordonatorul de proiect: Marius Stoica

Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziţia Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitea beneficiarului finanțării.