Biblioteca județeană prezentă la „Ziua Turismului Arădean”

Biblioteca Județeană „Alexandru D. Xenopol” a fost prezentă la „Ziua Turismului Arădean”, manifestare derulată la finalul săptămânii trecute pe Ștrandul Neptun.
Sub genericul „Aradul de ieri, Aradul de azi”, biblioteca a expus volume din fondul documentar, apărute în perioada interbelică și albume inedite din anii 70, care au stârnit nu doar interes ci și nostalgie printre arădenii trecuți de o anumită vârstă. Nu au lipsit aparițiile editoriale mai noi, întreaga ofertă încercând să reaprindă interesul pentru frumusețile Aradului.
Nu au fost uitați nici cei mici, fiindu-le oferit un spațiu în care și-au putut etala aptitudinile artistice, desenând, pictând, colorând sau… ștampilând.
„Prin ceea ce am expus am încercat să completăm oferta deosebit de bogată a manifestării și în același timp să invităm arădenii la bibliotecă. Acolo unde avem numeroase volume și publicații despre municipiu și județ, despre istoria, cultura și frumusețile acestor locuri. Sperăm că alături de ceilalți participanți la „Ziua Turismului Arădean” am contribuit la reușita acestui eveniment…” a declarat Cristina Duma, manager interimar al Bibliotecii „Alexandru D. Xenopol” Arad.