Biblioteca și prietenii săi. O seară de poveste la „Nocturna Bibliotecilor” 2022

Vineri, 30 septembrie 2022, Biblioteca Județeană „Alexandru D. Xenopol” Arad, instituție de cultură aflată sub autoritatea Consiliului Județean Arad, a fost gazdă primitoare pentru arădenii care iubesc cartea, lectura și cultura, participând la a XIII-a ediție a „Nocturnei  Bibliotecilor”, eveniment național organizat de către Asociația Națională a Bibliotecarilor şi Bibliotecilor Publice din România (ANBPR), cu participarea bibliotecilor publice din România și Republica Moldova, sub sloganul „Share location @ BIBLIOTECĂ”.

Programul diversificat a reprezentat o seară frumoasă în universul aparte al cărții și lecturii, printr-un periplu cultural, adresat tuturor categoriilor de public. Organizarea unei mese rotunde cu titlul „Post-Educația”. Un captivant periplu prin universul copilăriei: „Povești cu Miha și Giorgi”. Conferința „Despre evoluția spirituală a copiilor și tinerilor. Strategii de abordare”, susținută de preot Vlad-Sergiu Sandu. Frumoasele poeme ale literaturii române, într-o măiestrită expoziție de carte cu titlul „Toamna, poveste sau emoţie vie, melancolie, parfum de aducere aminte, şeminee, nostalgie”, organizată de Secția „Împrumut carte pentru adulți”. Bucuria muzicii prin șlagăre de altădată, în interpretarea talentatei soliste Laura Roșu.

Un univers al universurilor. Un farmec aparte. Un templu al cunoașterii.

Biblioteca are întotdeauna porțile deschise, iar bibliotecarii arădeni vă îndeamnă din suflet: „Citește!”. Da, citește pentru amintiri, pentru gânduri, formule sau ecuație, istorie sau istorii care îți dezvălui universul și adevărata comoară din bibliotecă, ce poarte numele de cunoaștere!