
Oficiosul arădean Biserica și Școala, apărut la Arad, la inițiativa episcopului Ioan Mețianu, în data de 30 ianuarie 1877, a reprezentat un pilon fundamental al culturii și spiritualității ortodoxe românești. Încă din articolul său programatic, revista sublinia simbioza dintre educație și credință, afirmând că „nu putem cugeta biserica adevărată fără școală […] precum nu putem cugeta nici școala izolată de biserică”[1], o importantă viziune ce relevă convingerea redacției conduse de Vincențiu Mangra, conform căreia progresul unei națiuni este indisolubil legat de armonia dintre valorile religioase și formarea intelectuală.
Încă de la început, Biserica și Școala și-a propus să adopte un profund caracter formativ, adresându-se atât clerului, cât și profesorilor și enoriașilor, oferind „predici și omilii ocazionale”, precum și articole despre pedagogie, științe naturale și economie[2]. În acest mod, periodicul arădean devine un veritabil vector al modernizării, promovând valori educaționale care să îmbine „lumina, cunoștința, fără direcțiune și perfecțiune mai înaltă”[3]. Fără această orientare, avertiza redacția în articolul-program, omul „de cultură intelectuală, dar fără cultura inimii, nu este decât cel mai viclean și cel mai crud dintre animale”[4], evidențiind astfel pericolul separării cunoașterii de moralitate.
Prin angajamentul său față de autonomia bisericii, apărarea prestigiului său în cadrul comunității ortodoxe române, prin articole despre dreptul canonic, istoria bisericii și viața religioasă a altor confesiuni, Biserica și Școala își asuma rolul de educator al clerului și al credincioșilor, devenind în același timp, o platformă de dezbatere pentru problemele sociale și economice ale epocii, acordând o atenție specială „îmbunătățirii poziției materiale a preoților și învățătorilor”[5], subliniindu-se faptul că formarea unei elite intelectuale și spirituale era un element esențial în consolidarea identității naționale române.
Se sublinia importanța credinței în viața unui popor, afirmând că „puterea de viață a unei națiuni se manifestă prin credința ei religioasă, credința despre destinele mai înalte și mai sublime ale omului în univers”, combătând tendințele de secularizare și de îndepărtare a educației de valorile morale, aspecte care, în viziunea redactorilor, puteau duce la „rătăcirea, confuzia și tulburarea stărilor sociale” [6].
Ca răspuns direct la încercările de subordonare a bisericii ortodoxe față de influențele politice și la pericolul pierderii identității confesionale a școlilor românești, Biserica și Școala și-a asumat un dublu obiectiv: apărarea autonomiei bisericii și promovarea învățământului confesional, într-o perioadă în care presiunile politice și culturale asupra românilor ortodocși erau din ce în ce mai mari. Se afirma răspicat că „vom susține și apăra autonomia și vaza [prestigiul] bisericii; vom menține constituția ecleziastică în spiritul bisericii universale a răsăritului”.
De-a lungul timpului, prin programul său editorial și prin structura sa tematică, oficiosul arădean Biserica și Școala a fost un instrument vital în lupta pentru păstrarea identității culturale și religioase a românilor, un simbol viu al rezistenței prin cultură și credință
În concluzie, revista Biserica și Școala a fost mai mult decât o simplă publicație religioasă – ea a reprezentat un adevărat manifest pentru păstrarea identității ortodoxe și culturale a românilor din Arad. Articolul-program avertiza că „este timpul și binevenit un organ special pentru deșteptarea și lățirea ideilor și a principiilor religioase și morale”, subliniind nevoia unei educații care să îmbine cunoașterea intelectuală cu formarea morală. Prin acest demers, revista a contribuit esențial la consolidarea conștiinței naționale și spirituale, rămânând un reper al istoriei spirituale și culturale arădene.
***
Inserăm mai jos articolul-program așa cum a fost publicat în primul număr al revistei „Biserica și Școala”, 30 ianuarie/11 februarie 1877.
„Către onoratul public român!
Biserica și școala! „In hoc signo vinces!”
Iată deviza ce ne conduce.
Crucea și evanghelia, credința și doctrina, biserica și școala, nimic mai salutar și mai necesar pentru noi, într-o oră atât de molipsită, decât a restabili și înălța prestigiul acestor elemente și instituțiuni de cultură și de viață.
Biserica este instituțiunea unde omul află posibilitatea și toate condițiunile de a-și ridica mintea și inima la perfecțiune, apropiindu-le de Dumnezeu, și totodată formându-și gustul în adevăratul frumos și sublim; prin urmare, biserica este singura instituțiune care poate să satisfacă pe deplin toate necesitățile morale ale omului.
Nu separăm și nici nu ne este iertat a separa biserica de școală, pentru că nu putem cugeta biserica adevărată fără școală, credință, cruce, fără evanghelie, fără conștiința și propagarea adevărului, a luminii: precum nu putem cugeta nici școala izolată de biserică, adică lumină, cunoștință, fără direcțiune și perfecțiune mai înaltă, fără tendința și apropierea omului către creatorul său.
Fără de cultură morală, învățământul public rămâne unilateral și devine periculos, lipsindu-i direcțiunea sau busola sublimității, încât omul de cultură intelectuală, dar fără cultura inimii, nu este decât cel mai viclean și cel mai crud dintre animale! Iată cuvântul, pentru care noi punem în prima linie prețul cel mai mare pe biserică, iar școala, deși o punem alături, o dăm în mână, sub conducerea și egida ei.
Au fost impuri când biserica a stat singură, împlinind ambele chemări față de popoarele creștine, cu deosebire la noi românii. „Hic locus est materia virtutis, schola philosophiae”, adică: acest loc, biserica, este materia virtuții, școala filosofie, așa zice S. Crisostomu; iar Atanasiu cel Mare, în cuvântul despre întrupare, numește biserica un fel de gimnaziu universal. „Totius universi sacrum quoddam gymnasiumm cognitionis Dei et spiritualis viventi rationis”. Și noi trebuie să recunoaștem, că dacă creștinismul a făcut progrese necontestabile foarte mari, și a contribuit mai mult la civilizațiunea omului, acesta a făcut-o și o face întotdeauna prin biserică, prin sublimitatea moralei sale!
Într-adevăr, puterea de viață a unei națiuni se manifestă prin credința ei religioasă, credința despre destinele mai înalte și mai sublime ale omului în univers, iar credința religioasă la creștini se manifestă prin amorul și devotamentul pentru biserică, adică pentru toți oamenii care aparțin și înaintează la același scop sublim.
Dar succesiv, prin creșterea în dimensiuni foarte mari a bisericii și prin înmulțirea trebuințelor omenești, școala a trebuie să se ridice lângă biserică și să împartă cu aceasta rolul și chemarea. Unde această împărțire a fost raționabilă și unde ambele au lucrat mână în mână, progresul a fost și se vede îmbucurător și foarte mare; popoarele s-au perfecționat și ridicat deasupra celorlalte; pe unde însă armonia între biserică și școală, între evanghelie și învățământul laic nu s-a susținut, unde direcțiunile s-au înstrăinat, acolo s-a ivit rătăcirea, confuzia a cuprins spiritele și toate stările sociale au devenit tulburate!
Istoria e martoră la distrugerea ce a suferit națiunile încă și cele mai puternice, când li-a lipsit sau a slăbit credința religioasă într-însele. Chiar astăzi, la noi în această patrie, vai, cât de puțin respect și devoțiune au creștinii în lucrurile religioase și în materiile de credință. Ba, ce este și mai trist, nici chiar cei ce se numesc preoți sau păstorii sufletești ai poporului nu observă peste tot venerațiunea și pietatea cuvenită către cele sfinte, în care se cuprinde înalta chemare a bisericii. Ei servesc la altarul lui Hristos, dar cu inima lor stau departe de Hristos, sau după cum zice Sf. Apostol Pavel: „Ei mărturisesc că Îl cunosc pe Dumnezeu, dar cu faptele lor Îl tăgăduiesc” (Tit. I. 15). Împlinirea datoriilor preoțești și pastorale la cei mai mulți pornește din ipocrizia ori din învățarea rea, și numai la puțini izvorăște din spiritul de cultură religioasă morală și din adevărata convingere. și aceasta, pentru că preoților sau le lipsesc cu deplinătate studiul trebuincios, sau că cultura lor este mai mult mecanică și profană, și de fel nu, ori foarte puțin teologică.
De aceea credem că este timpul și binevenit un organ special pentru deșteptarea și lățirea ideilor și a principiilor religioase și morale. De aici, de la acest punct trebuie să pornim dacă voim sincer ca să formăm poporul, să-i inspirăm conștiința de sine, să-i perfecționăm mintea, să-i înnobilăm inima și să-i asigurăm o poziție mai bună, un viitor mai fericit! Am fi dorit și ne-am bucura din inimă dacă inițiativa în această direcție ar fi luat-o alții cu mai multă experiență și puteri mai desprinse pe terenul social-bisericesc și școlar; dar dacă n-au făcut-o, datoria noastră este să o facem noi, după ale noastre puteri, și iată noi nu pregetăm a o face prin fondarea și editarea prezentei foi ecleziastice și scolastice: „Biserica și Școala”.
Scopul și tendința noastră în puține cuvinte: a deștepta simțul religios moral și respectul cuvenit bisericii și sfintelor ei așezăminte; a înainta bunăstarea școlilor și respectiv învățământului popular, pentru scopul culturii sau luminii celei adevărat naționale.
În special: Vom susține și apăra autonomia și vaza [prestigiul] bisericii;
Vom menține constituția ecleziastică în spiritul bisericii universale a răsăritului și după practica ei;
Ne vom sili a da cunoștință și lămuriri speciale asupra doctrinelor și a disciplinei bisericești, precum și noțiuni din istoria bisericii și din dreptul ei canonic;
Vom ține cont de toate evenimentele însemnate în biserica română ortodoxă dincoace și dincolo de Carpați, precum și de evenimentele mai importante din viața religioasă la alte biserici creștine.
Pentru a ușura dregătoria predicatorală a preoților, noi vom publica în coloanele acestei fi, predice și omilii ocazionale.
Mai departe, în acest jurnal se vor publica diferite articole și scrieri de cuprins instructiv și de știință, din ramura pedagogiei, al științelor naturale, ale igienei și din sfera economiei naționale și rurale, nu altminteri și scrieri asupra didacticii, precum și asupra organizării și administrării școlilor.
O îngrijire deosebită vom avea noi, conform celor atinse mai sus, pentru a strânge și susține legătura și armonia între școală și biserică, apărând caracterul confesional al școlilor în spirit și după formă.
Despre toate dispozițiile consistoriale privitoare la administrarea și disciplina bisericească și școlară, vom da preoților informații și cunoștințe exacte.
Cunoscând noi lipsurile și neajunsurile clerului și ale învățătorilor, una din principalele preocupațiuni ale noastre va fi chestiunea îmbunătățării poziției materiale a preoților și învățătorilor.
În foia „Biserica și Școala” o rubrică separată sub titlul de „Diverse”, va fi menită pentru noutăți și notiții mărunte de interes public din toate ramurile vieții.
Necesitatea acestei foi credem că este simțită și motivată și cu privință la multe publicațiuni de interes public, prescrise chiar prin lege și așadar oficioase ale diecezelor și părților lor organice constitutive, publicațiuni, pentru care până mai ieri, diecezele surori de Arad și Caransebeș se serveau de jurnalul „Albina” din Budapesta, după a cărui încetare, așa credem, că acest părți ale bisericii noastre cu asemenea folos se vor putea servi de această foaie, pentru care scop venim prin aceasta a o oferi și recomanda cu toată onoarea.
Nu pot fi admise în coloanele acestui jurnal polemicile personale, afară de polemicile științifice, precum nici un fel de scriere contra bisericii și instituțiilor ei canonice.
În vederea și pe temeiul acestui program ne prezentăm publicului cititor cu foaia „Biserica și Școala”, recomandând-o în bunăvoința și în ce mai călduros sprijin al său moral și material.
Foaia va ieși o dată în săptămână, Duminica.
Abonamentele se fac cu prețul de 5 fl. v.a. pe an; iar cu 2 fl. 50 cr. pe jumătate de an, solviți înainte, întotdeauna la începutul fiecărui semestru. Abonamentele pe timp mai scurt, tocmai pentru că am pus prețul atât de ieftin și trebuie să facem economie în timp și în spese, nu putem să primim. Tot din această cauză nici exemplare a conto nu putem să dăm.
Redacția.”


[1] Biserica și Școala (Arad), anul I, 30 ianuarie/11 februarie 1877, nr. 1, pp. 1-2.
[2] Ibidem.
[3] Ibidem.
[4] Ibidem.
[5] Ibidem.
[6] Ibidem.