Sculptură în ronde-bosse, bust; Curtea Şcolii Generale nr. 22 Caius Iacob, strada Nucet, Micălaca; Piatră artificială ; Mihai Păcurar; 2010.
Născut la Arad unde a urmat primii ani de şcoală, Caius Iacob (1912 – 1992) a absolvit cursurile Facultăţii de Ştiinţe din Bucureşti după care şi-a început activitatea profesională în învăţământul superior, la Institutul Politehnic din Timişoara, apoi la Cluj şi Bucureşti, unde în 1951 s-a stabilit definitiv. Ca om de știință, şi-a adus contribuţii esenţiale în domeniul mecanicii fluidelor, analizei matematice și dinamicii gazelor la viteze foarte mari, supersonice. De asemenea, Caius Iacob este autorul unor lucrări de sinteză în literatura matematică, domeniu în care a elaborat peste 100 lucrări originale tipărite în prestigioase reviste de specialitate.
Ingenioasele sale cercetări au constituit o serioasă motivare a alegerii sale, la 21 martie 1963, în rândul membrilor titulari ai Academiei Române şi preşedinte al Secţiei de Ştiinţe Matematice.
Caius Iacob se bucură de preţuire şi din partea matematicienilor francezi, care l-au susţinut în acordarea de către Academia de Ştiinţe din Paris, a premiului Henri de Parville.
La 1 noiembrie 2007, unitatea de învățământ de pe strada Nucet, din Micălaca, a primit numele Şcoala Generală nr. 22 Caius Iacob.
Cu prilejul Zilelor Cartierului Micălaca din 6-7 noiembrie 2010, a fost dezvelită imaginea monumentală a patronului spiritual al școlii academiceanul Caius Iacob, lucrare din piatră artificială realizată de sculptorul arădean Mihai Păcurar.
Pe soclul prizmatic, simplu, din beton placat cu fragmente pătrate din calcar şlefuit, este prezentată imaginea unui bărbat, trecut de vârsta tinereţii, dar încă în forţă. O placă din marmură albă poartă înscripția: CAIUS IACOB / 1912-1992.