![](https://bibliotecaarad.ro/wp-content/uploads/2022/06/1.-Regina-Elisabeta-300x276.jpg)
Sculptură în ronde – bosse, bust; Arad, Parcul Prefecturii, Bd. Revoluției, azi Hotelul Continental Forum; Bronz; Autor Zala Gyorgy, 1898. Demolat în perioada interbelică
Considerată cea mai frumoasă prinţesă din Europa, Elisabeta, prin căsătoria cu vărul ei Franz Joseph, a devenit Împărăteasa consoartă a Austriei (1854-1898) şi Regină a Ungariei (1867-1898). Era iubită de supuşi şi admirată de unguri pentru efortul ei de a aplica Compromisul (Dualismul) de la 1867, dar a ofensat înalta societate pentru neconformismul ei. A fost asasinată la Geneva la 10 septembrie 1898 de un anarhist italian, în timpul unei vizite în Elveţia.
În amintirea tragicului eveniment întâmplat în urmă cu 40 de zile, la 19 noiembrie 1898 a fost dezvelit în Parcul Prefecturii (Comitatului) din Arad, azi Hotelul Continental Forum, bustul Reginei Elisabeta, realizat de sculptorul maghiar Zala Gyorgy. Partea de arhitectură care cuprindea soclul central cu trepte largi, bănci ornamentale și stâlpi decorativi erau în perfectă armonie cu celelalte elemente ale construcţiei și prelucrarea peisagistică a spațiului dintre cele două clădiri monumentale, care serveau ca sedii ale Comitatului și Prefecturii. O singură inscripție marca în relief soclul: ERZSEBET (Elisabeta).
Au fost trasate alei înfrumusețate cu mobilier de grădină fiind plantaţi 112 puieţi din diferite specii de foioase şi 201 conifere ornamentale. Monumentul a fost demontat în perioada interbelică. Urme ale vechiului parc se pot observa și azi în faţa hotelului Continental.
![](https://bibliotecaarad.ro/wp-content/uploads/2022/06/1.-Regina-Elisabeta.jpg)
![](https://bibliotecaarad.ro/wp-content/uploads/2022/06/4.-Bustul-Reginei-Elisabeta-1.jpg)
![](https://bibliotecaarad.ro/wp-content/uploads/2022/06/3.-Bustul-Reginei-Elisabeta.jpg)
![](https://bibliotecaarad.ro/wp-content/uploads/2022/06/2.-Parcul-Prefecturii-1.jpg)