Calvaria – Isus și sfintele

Sculptură în ronde-bosse, marmură albă
Autor necunoscut
Începutul secolului al XX-lea

Prin înmormântarea, la 10 noiembrie 1771, a soldatului Josef Waldman, prezentat în registrele Bisericii romano-Catolice din Aradul – Nou, drept Primus sepultus  (Primul îngropat), se marchează înființarea cimitirului german (actual) din cartier. De-a lungul generațiilor care s-au succedat, vatra răposaților a devenit un interesant și valoros tablou cultural istoric al  orașului de azi. Construcțiile, plastica funerară, inscripțiile, sunt mărturii ale timpului așternut mai mult de două secole și jumătate.  Aproape de intrare se înalţă  Crucea Mare (Grosse Kreuz) numită şi Crucea ciumei (Pestkreuz), Capela Cele şapte patimi ale Maicii Domnului,  construită în 1856,  apoi  mormintele călugăriţelor – profesoare la vestita Şcoala de fete Notre Dame, străjuite de cruci metalice negre, toate de aceleaşi dimensiuni.

Un obelisc din marmură neagră, atrage atenţia prin neobişnuitul activităţii stegarului Skultetti Laszlo (Ladislaus) (1735-1831), husar în Regimentul 88 Coburg Gotha, care din 1750, până la moarte (1831), adică, vreme de 80 ani a servit credincios în armata imperială.

Pe aleea, mărginită cu plopi și tei care traversează cimitirul de la est spre vest, au fost amenajate cele 14 staţiuni ale Căii crucii, reprezentate prin tot atâţia Stâlpi ilustraţi (Bildstock) donaţi în 1832 de familia Peter şi Magdalena Maliger.

În capătul vestic, filantropul Josif Dengl a ridicat simbolic Muntele Calvariei, o colină pe a cărei terasă înaltă a fost aşezat ansamblul monumental Isus pe cruce şi cele trei Marii. 

 Lucrarea prezintă un Cristo crucificado, dar nu singur ci asistat și jelit de cele trei femei care l-au urmat și au jucat un rol important în lucrarea sa, mai ales în timpul Supliciului, Învelirii şi Punerii în mormânt, cunoscute în tradiția Bisericii Romano – catolice drept Sfintele. Potrivit Evangheliilor (Matei 37:56 ; Ioan 19:25), două dintre acestea purtau numele de Maria, iar una se numea Salome.

Este o sculptură echilibrată cioplită direct în marmură albă, cu trupul luminos al Mântuitorului ușor contorsionat,  care atârnă despuiat de veșminte, fără vlagă, țintuit în cuie pe brațele crucii. Capul încoronat cu spini, este aplecat spre dreapta, cu mijlocul torsului înfăşurat de pagnas și labele picioarelor  suprapuse, dreaptul peste stângul, fixate într-un singur piron.

Fără a putea fi identificate, personajele feminine sunt înfățișate în ipostază de adâncă durere și reculegere, atitudine consacrată iconografic în imaginile religioase catolice renascentiste, evidențiate prin fețe expresive cu ochii mari, nas mic și buze bine conturate. Tabloul este întregit emoționant prin atitudinea de adorare, cu mâinile potrivite într-un fierbinte gest creștin de rugăciune sau de sprijin al trupului aplecat în mărturisirea de credință. Sunt înveşmântate în tunici lungi cu falduri elaborate în planuri largi, care corespund propunerilor stilistice ale barocului târziu.

Simbolul religios constă din imaginea Crucii Golgotei (Înălțării, Virtuților), răspândită mai ales în lumea creștinismului apusean recunoscut după colina ce amintește de muntele Calvariei urcat de Isus spre cazna răstignirii.

Sculptată în tehnica rond-bosse tema este inspirată din picturile: Cele trei Marii, semnată de italianul Annibale Caracci (1560-1609) şi Isus pe cruce, a spaniolului Bartolome Estaban Murillo (1617-1682).

Lipsesc informațiile despre autor și ctitori, iar istoria așezării impresionantului monument pe o movilă, în capătul stâlpilor ilustrați este confuză, de domeniul legendei. Din nefericire lucrarea, unică în spațiul arădean, nu a constituit până în prezent obiectul unor cercetări sistematice din partea specialiștilor, o anchetă printre contemporani fiind  astăzi târzie. Se știe doar, că până la începutul secolului trecut, în capătul vestic al cimitirului, pe partea dreaptă, se afla o capelă privată a unei înstărite familii din Aradul Nou.  După Primul Război Mondial, construcţia ruinată de vreme și nepăsare a fost demolată, din materialele rezultate fiind ridicată, pe cheltuiala familiei Dengl, colina din capătul vestic al cimitirului. Accesul în dublu sens la monument a fost amenajat prin zidirea a 24 trepte, cu o bară de sprijin sub forma unei mâini curente. Se pare, că tot atunci, pe terasa superioară a movilei a fost aşezată lucrarea de artă amintită, închizănd  Drumul Crucii ilustrat prin cele 14 stațiuni.

Prin valoare și unicitate, lucrarea merită  mai multă atenție din partea celor responsabili de soarta patrimoniului cultural arădean.