Nisipul clepsidrei
suntem la început de adormire ne-nchidem tăcerea-ntr-un ou
forma străină a nașterii trece din sâmbur în fruct facerea lumii
astăzi s-a despărțit ochiul de lacrimă în buzunarul unui sacou
nisipul clepsidrei învață frica să fie complice cu tainele ciumii
în loc de oglindă un țărm topit de lumină se umple cu cioburi
modelează nimicul e-o groapă cu pereții mucegăiți de uitare
sunt zâmbete moarte ce rod frica-n tăcere semne și noduri
e ața timpului nu știu de pleacă ori vine sunt vremuri avare
locuim în nisipul clepsidrei ne mușcăm cu furie libertatea
putredă de vise o sorbim suntem la început de adormire
se deșiră pe cruce spaima de întuneric dărâmă cetatea
țipătul fals al tăcerii e o revoltă aztecă învelită-n iubire
nisipul clepsidrei în tihnă împerechează moartea cu timpul
în brațele noastre sub pleoape de apă navighează olimpul
.
Ipostaze tridimensionale
ipostazele tridimensionale sînt lucrate de mînă
precum mirosul de măr copt un deal arzînd de sîngele meu
foamea trage pămîntul ca pe o curată tortură din gamela soldatului
în forma unei flăcări mîna ei arde fără scăpare zborul îmbobocit
pe marginea tranşeului. pîinea în cuptorul de companie
înăuntrul foamei un anonim se şterge la ochi cu mirosul pîinii.
zborul fluturilor e devorat de lentila microscopului
lumina unei lanterne incendiază tălpile lacrimilor.
am şters dangătul clopotului de ceaţa ce-i rugineşte cîntecul
lumina prinde frunze şi rădăcini şi mişună prin tranşee
ceasornicul de pe mîna soldatului prin timp şi el
orgoliul trage pe nas praful de puşcă în acest război al răbdării
cu toate femeile smintite ale tranşeelor.
se retrage respiraţia întretăiată a lunii în creştetul pictorilor
anonimi. culorile curcubeelor adăpostesc tranşeele la sînii femeilor
războiului.
îndărătul oglinzii clipa îşi bălăceşte geniul în lighean
copilăria mi se face imponderabilă.
ascult rezonanţa cuvintelor sîngele se încredinţează fluturilor
din lanul cu maci. bocancii de noroi ai femeii din cimitir dau buzna
în sîmburii poemului.
copia fidelă a oglinzii iscă un zbor de foc
cu un sîsîit fluturii ferestrei se topesc în eter.
nu avem ochi pentru elicopterele ce mută gîndul în coleoptere vii
avem ochi pentru lătratul cîinilor în genunchii girafei
pasul întors se smulge ca o toamnă pripită
fluturii din tranşee inventează apoi colţul străzii.
nu am să uit niciodată înflorirea evului mediu privită într-o lamă de spadă
Damocles, pornirea în atac a soldaţilor, roiul de fluturi pe post de cenzură
pîinea lor amară.
mă refugiez în micile tunete ale morţii
apoi numai mîngîierile mamei
îmi înfăşoară scîrţîitul ferestrei din pridvor foşnetul fructelor
patimi răstignite în zboruri de fluturi. ţeava de puşcă în frigul
ce se înalţă din tranşee
în bernă.
în tranşee merele ionatane putrezesc în praful de puşcă
soldatul poartă mîndru incendiul din sîngele iubitei el singurul
pompier. sudoarea se rostogoleşte pe mersul melcului pe la geamuri
cocoşii ard dimineaţa în trîmbiţe pe funcţie de înger.
după tăierea frînghiei am descoperit
cît de desculţ e sărutul
diamantele doamnei general sînt meteoriţi
puşi să cineze cu morţii-n tranşee pline de ochi şi
pline de guri pline la rasul pămîntului. adolescenţi cu
mîini fosforescente. tăieturile de pe aripile fluturilor
credinţa soldaţilor arsă, un rug.
tranşeele s-au hotărît să devină cer, fluturii răstălmăcesc
dorul morţii se ridică în capul oaselor. copilăria invadează nunţi
cu văpăi de maci. praful de puşcă are riduri în lumină
viaţa şi moartea, un armăsar alb, rod întunericul.
.
Frânturi de viață
roade lașitatea marginea lunii o noapte cu pleoapele brumate de vise
masacru idilic în parcul cu castani
noi ocolim mijlocul întunericului îl înfășurăm cu lumina felinarului
nașterea zorilor o simt ca pe un junghi intercostal înfipt în brațele pline cu jăratecul lunii
batem cuie în sforăitul bunicii să-i putem agăța amintirile
se fărâmă razele lunii de ochiul somnambul al dimineții
putredă răcoarea stropilor de rouă îmi gâdilă tălpile
iarba foșnește hilar sub pașii mei
răsăritul soarelui îmi provoacă privirea la duel
mă cuprind neliniști turbionare descărnate
stabilirea învingătorului sens giratoriu prin memoria mea
sunt o victimă a propriei umbre mă furișez în lumina mistică a răsăritului
din gură mi se preling niște bolboroseli iligibile
chipul unui trecător îl desenez cu degetul pe privirea aburită de somn a bunicii
un lătrat de câine trezește din somn lumina felinarului
fiecare clipă e numărată în șoaptă de uimirea mea
imensitatea dimineții îmi inundă retina liniștea e făcută franjuri de tăișul coasei
întunericul se ascunde în foamea trecătorilor se nasc două rugăciuni pe buzele mamei
grijile îi împovărează mersul
mirosul de pâine coaptă e crucificat de cotcodăcitul găinilor
în cuibar înflorește un strigăt de învingător
iarba ca niște haine zdrențuite ne îmbracă urmele
obsedat de pierderea umbrei stropul de rouă își adună răcoarea în cântatul cocoșilor
cuvintele poemului meu mă azvârle în scorbura unui tufiș plin de cântecul pitulicei
meschin mirosul fânului cosit îmi inundă nările
sub pleoape privirea se revoltă taie în felii răsăritul soarelui
plină de spaimă dimineața înhamă la trăsura timpului trecătorii
biciuește fiecare clipă cu strigătul de învingător al bunicului
răzimat în toiagul ciobanului răsăritul soarelui trezește șotronul din somn
în gălăgia copiilor se simte crescând ca o pâine foamea
verișoara mea își pune iubirea în traistă și merge la prășit
masacrul idilic al trupului ia forma unei herghelii de cai
pe marginea șanțului cerșetorii croșetează răsăritul soarelui
un dans al neputinței se naște în privirea lor
sub pași așezată cu șiretlic foamea le arde tălpile
visele lor sunt sugrumate de șuieratul șarpelui
mâna mamei alungă din ochii lor umbra foamei
liniștea dimineții le acoperă fețele
clopotul din turla bisericii ne ciupește de obraz
obsesiv cântecul pitulicei înflorește în scorbura din tufiș
răsăritul de soare răzimat pe coate se amuză de puritatea din gălăgia pruncilor
la gârlă cerșetorii fac o ruptură iremediabilă cu trecutul
în jocul lor se nasc geometrii pline de linii albastre
răcoarea dimineții stă încremenită în toiagul ciobanului
un gâlgâit de speranță în sughițul bunicului
mama scutură liniștea copilăriei de frică în privire i-a înflorit naivitatea
cosașul își pune sudoarea în cui mirosul de pălincă îi gâdilă nările
foamea i-a putrezit în stomac ca un hoț soarele desenează frânturi de viață pe umbra lui
.
Castitatea cuvintelor
mantia toamnei rostogolită pervers peste mucegaiul amintirilor noastre iscă al III-lea război mondial
castitatea cuvintelor ne posedă trupul un șarpe amnezic hrănește viermele din măr
pe șira spinării se preling șoapte macerate de insomniile umbrei
strigătul de trădare stă suspendat între mine și tine ca o corabie
tăcerea pescarilor deveniți infateriști folosește pânza de păianjen în loc de năvod
peștișorul de aur consideră o anomalie politică fuga din noi a amintirilor
ochii verzi și mari a broaștei țestoase ne numără degetele urmei
ne facem semne trăgând cu ochiul firul subțire din buzunarul dezertorului
nisipul clepsidrei ștrangulează scurgerea clipei prin pagina goală a istoriei
o eroare umană umbre malefice se pregătesc să ne populeze viitorul
lăsând-ul să curgă prin noi ca o vale a plângerii
am ieșit din noi fără umbre împovărați de trecut
un trifoi cu patru foi sub mantia toamnei
tristețea stropului e un nonsens
castitatea cuvintelor
se prelinge pe obrazul cerșetorului
un zgomot de obuz îi declanșează foamea
pasărea phoenix își hrănește cu cenușa amintirea ultimului zbor
niște himere ale tăcerii murmură un cântec
devine inmul de luptă a pescarilor
peștișorul de aur se refugiază în notele de subsol ale istoriei
amintirile lui devin un depozit de mirodenii
se face cotrabandă cu sărăcia noastră
la catafalcul unei umbre ucise politicienii depun coroane de flori
sub mască un zâmbet șiret al contrabandiștilor
decojește de sens metaforele poemului
mantia toamnei ascunde fructele putrede al vicleșugului
șuieratul șarpelui însăilează o conspirație în țipătul plăpând al vocii tale
limbi de foc ard sudoarea din bocancii infateriștilor
un scrâșnet de șenilă de tanc descătușează zorii
neputința politicului colorează în mov privirile trecătorilor
sub mască libertatea ia forma unui drum transformat în potecă
un grup încremenit de umbre se înghesuie pe țeava mitralierei
în nisipul clepsidrei un cuib de viespi ne macerează visele
singurătatea devine obiect de studiu în gimnaziu
castitatea cuvintelor scormonește prin rucsacul infanteristului
pânza de păianjen un năvod al memoriei
plină de mântuire tăcerea își duce visele la culcare
în măr un vierme arde ca o lumânare
peștișorul de aur se ascunde de foamea cerșetorului în sudoarea pescarului
sub mască șuieratul șarpelui devine matur
devenim martori solitari ai propriei trădări
lașitatea își măsoară circumferința cu linia orizontului
ne privim umbra în ochi cu o spaimă alegorică
castitatea cuvintelor ne face egali în fața morții
îndrăznim să ne semănăm semințele singurătății în carnea putrezită a memoriei
în prăpastie a răsărit soarele
a început numărătoarea inversă în ochii mari și verzi ai broaștei țestoase
Gheorghe Vidican