Alfabetizare-n zăvoi
O mierlă şi-o coţofană
Fac azi larmă, suflă-n goarnă,
Vin în zbor privighetori
Şi-un botgros şi trei cinflori
Renumiţi ca profesori.
Bat la tobe şi nu-i şagă,
Să-i cheme pe toţi degrabă.
Chiar cocoşul a strigat
Dinspre satu’-nvecinat:
,,Care-i pricina, surate,
Ce v-a apucat pe toate?”
Săriră acuş’ sticleţii
Etalându-şi epoleţii:
,,De ce-i larmă în zăvoi?
Pricina s-o ştim şi noi!”
Iară coţofana Dalma
Lămuri ce e cu-alarma:
,,Vrem s-avem cu toţii parte?
Atunci hai să-nvăţăm carte!”
Şi-adunară păsăretul
Să le-nveţe alfabetul.
.
Visul ursuleţilor
,,Să plutim pe-ntinsul mării,
Lumii înconjur să-i dăm,
Să aflăm tainele zării,
Lucruri noi să învăţăm!”
.
Da, aşa gândeau odată
Şi visau doi ursuleţi
Să plutească vreodată
Pe o navă, îndrăzneţi.
.
Marea, ea, avea ceva,
Un mister şi o chemare
Care-n larg îi atrăgea,
Punându-i la încercare.
.
Venea seara şi-mbrăcau
Pijamalele-nstelate,
Pretutindeni navigau,
Pe oceane minunate.
.
Se-ntâlneau cu Magellan
Şi atâtea-şi povesteau,
Lui Elcano Sebastian
Mare stimă îi purtau!
.
Mama-urs îi asculta,
Ofu’-şi spunea fiecare,
Ea pe gânduri se lua
Şi rostea cu apăsare:
.
,,Fagurii cei mai gustoşi,
Zmeura cea roşioară,
Peştii bălţii zvelţi, frumoşi,
Cu nimic nu se compară!
.
Dar, de voi sunteţi în stare
O barcă să construiţi,
Veţi porni în cercetare,
Râul să îl îmblănziţi.
.
Vii primejdii sunt pe mare,
Trebuie s-o luaţi uşor,
O stea călăuzitoare
Vă rămâne acest dor.
.
Să-nvăţaţi tainele lumii,
Orice-alegeţi, nu uitaţi:
Voi să vă aveţi ca fraţii
Şi visul să vi-l urmaţi!”
.
Motanul Ioachim (Care-i sursa frigului?)
Nu-i motan pe astă lume
Mai cuminte, mai senin,
Mai iubit, mai de renume,
Gândea mândru Ioachim.
.
Îl văzu visând bunica,
Dând din coadă, hoţoman,
Se făcea că acuşica
Era nobil, castelan.
.
Lemnele trosneau în vatră,
Cu albastre vâlvătăi,
Vijelia bătea-n poartă
Ca o hoardă de dulăi.
.
Deschise bunica uşa
Să deretince-n săliţă,
Flori udă cu găletuşa,
Luă de frig şi o bundiţă.
.
Tresări atunci motanul,
Mai că-nvinse astenia,
Părea că-ntocmeşte planul
Cum să-nvingă-acum urgia.
.
Sări iute din covată,
Într-o clipă da năvală
În săliţa luminată
Cu o vagă bănuială.
.
Bunicuţa fu de vină
Pentru frigul cel iscat
Ea-l luă-n braţe pentru cină
El se puse pe căscat.
.
Rostul unui papucel
Chiar deunăzi, Aurel
Îşi pierdu un papucel,
Alergând în zori de zi
Cot la cot cu fluturii.
Necăjită şi cu treabă
Mama-l căută prin iarbă,
Prin uluci şi pe sub pod,
Haina-o murdări de glod.
N-avu spor şi-apoi se duse
Sus, în pod, şi-aduse fuse
Ca să toarcă în pridvor
Da’-i strigă acuzator
Să se joace mai uşor,
Să fie şi el atent,
Potolit şi mai prudent.
Şugubăţ privi spre cer,
Gânditor cum nu-i de fel:
,,Ce e un papuc, măi Soare?
De ce-atâta supărare?
Ştii şi tu la fel de bine
Că papucii nu-s de mine.
Desculţ simt iarba mai moale
Şi-a pământului cântare,
Miros de copilărie,
Vara-n crâng şi toamna-n vie!
Albinele-s încălţate?
Ba deloc! Şi ele toate
Zumzăie de fericire
Împlinind a lor menire.
Uite-o rază cristalină
Ce-mi dă-n dar o mandolină
Să cânt de-acum pe strune
A vieţii dulce minune!”