,,Ce e un papuc, măi Soare?”-Mihaela Oancea

Alfabetizare-n zăvoi

O mierlă şi-o coţofană

Fac azi larmă, suflă-n goarnă,

Vin în zbor privighetori

Şi-un botgros şi trei cinflori

Renumiţi ca profesori.

Bat la tobe şi nu-i şagă,

Să-i cheme pe toţi degrabă.

Chiar cocoşul a strigat

Dinspre satu’-nvecinat:

,,Care-i pricina, surate,

Ce v-a apucat pe toate?”

Săriră acuş’ sticleţii

Etalându-şi epoleţii:

,,De ce-i larmă în zăvoi?

Pricina s-o ştim şi noi!”

Iară coţofana Dalma

Lămuri ce e cu-alarma:

,,Vrem s-avem cu toţii parte?

Atunci hai să-nvăţăm carte!”

Şi-adunară păsăretul

Să le-nveţe alfabetul.

.

Visul ursuleţilor

,,Să plutim pe-ntinsul mării,

Lumii înconjur să-i dăm,

Să aflăm tainele zării,

Lucruri noi să învăţăm!”

.

Da, aşa gândeau odată

Şi visau doi ursuleţi

Să plutească vreodată

Pe o navă, îndrăzneţi.

.

Marea, ea, avea ceva,

Un mister şi o chemare

Care-n larg îi atrăgea,

Punându-i la încercare.

.

Venea seara şi-mbrăcau

Pijamalele-nstelate,

Pretutindeni navigau,

Pe oceane minunate.

.

Se-ntâlneau cu Magellan

Şi atâtea-şi povesteau,

Lui Elcano Sebastian

Mare stimă îi purtau!

.

Mama-urs îi asculta,

Ofu’-şi spunea fiecare,

Ea pe gânduri se lua

Şi rostea cu apăsare:

.

,,Fagurii cei mai gustoşi,

Zmeura cea roşioară,

Peştii bălţii zvelţi, frumoşi,

Cu nimic nu se compară!

.

Dar, de voi sunteţi în stare

O barcă să construiţi,

Veţi porni în cercetare,

Râul să îl îmblănziţi.

.

Vii primejdii sunt pe mare,

Trebuie s-o luaţi uşor,

O stea călăuzitoare

Vă rămâne acest dor.

.

Să-nvăţaţi tainele lumii,

Orice-alegeţi, nu uitaţi:

Voi să vă aveţi ca fraţii

Şi visul să vi-l urmaţi!”

.

Motanul Ioachim (Care-i sursa frigului?)

Nu-i motan pe astă lume

Mai cuminte, mai senin,

Mai iubit, mai de renume,

Gândea mândru Ioachim.

.

Îl văzu visând bunica,

Dând din coadă, hoţoman,

Se făcea că acuşica

Era nobil, castelan.

.

Lemnele trosneau în vatră,

Cu albastre vâlvătăi,

Vijelia bătea-n poartă

Ca o hoardă de dulăi.

.

Deschise bunica uşa

Să deretince-n săliţă,

Flori udă cu găletuşa,

Luă de frig şi o bundiţă.

.

Tresări atunci motanul,

Mai că-nvinse astenia,

Părea că-ntocmeşte planul

Cum să-nvingă-acum urgia.

.

Sări iute din covată,

Într-o clipă da năvală

În săliţa luminată

Cu o vagă bănuială.

.

Bunicuţa fu de vină

Pentru frigul cel iscat

Ea-l luă-n braţe pentru cină

El se puse pe căscat.

.

 Rostul unui papucel

Chiar deunăzi, Aurel

Îşi pierdu un papucel,

Alergând în zori de zi

Cot la cot cu fluturii.

Necăjită şi cu treabă

Mama-l căută prin iarbă,

Prin uluci şi pe sub pod,

Haina-o murdări de glod.

N-avu spor şi-apoi se duse

Sus, în pod, şi-aduse fuse

Ca să toarcă în pridvor

Da’-i strigă acuzator

Să se joace mai uşor,

Să fie şi el atent,

Potolit şi mai prudent.

Şugubăţ privi spre cer,

Gânditor cum nu-i de fel:

,,Ce e un papuc, măi Soare?

De ce-atâta supărare?

Ştii şi tu la fel de bine

Că papucii nu-s de mine.

Desculţ simt iarba mai moale

Şi-a pământului cântare,

Miros de copilărie,

Vara-n crâng şi toamna-n vie!

Albinele-s încălţate?

Ba deloc! Şi ele toate

Zumzăie de fericire

Împlinind a lor menire.

Uite-o rază cristalină

Ce-mi dă-n dar o mandolină

Să cânt de-acum pe strune

A vieţii dulce minune!”