Cetatea Aradului
Cetatea Aradului a fost construită pe locul unei cetăți mai vechi, în perioada 1763-1783, din ordinul împărătesei Maria Terezia. Cetatea a fost înălțată după planurile generalului Ferdinand Philipp Harsch, în sistemul Vauban Tenaille, asemănătoare unei stele de tip bastionar. Este o fortificație hexagonală, bine mascată și apărată de apele învolburate ale Mureșului, în bula în formă de omega. Cetatea de 296 de guri de foc, fiind greu de cucerit, prevăzută în interior cu fântâni și o biserică romano catolică care adăpostea călugării franciscani dedicați Sf. Ion de Capistrano. În caz de asediu, mănăstirea devenea spital. Timp de 135 de ani (1783-1918), până în luna noiembrie 1918, ea a fost una din cele mai mari închisori militare din imperiul bicefal habsburgic.
Construirea cetății s-a făcut prin eforturi deosebite, la ea lucrând în majoritate ca forță de muncă brută românii, care au transmis cărămida din mână în mână, de la Jimbolia până la Arad, în șir indian. O cărămidă de la Jimbolia până la Arad, la cetate, ajungea după 24 de ore.
Primul regiment al cărui activitate este legată de cetate a fost Regimentul teritorial nr. 33 habsburgic, care inițial a sălășluit în vechea cetate din actuala Calea Romanilor, în dreptul fabricii textile Teba; aceste regimente de linie, în limbajul actual, infanterie, era alcătuit din fii de țărani de pe întinsul comitatului Arad. Acest regiment în care limba de comandă era germana a primit botezul focului în bătălia de pe dealul Artemisio, din Italia în anul 1744. După ce acest regiment a cărui trupă era formată din români s- a reîntors din războiul de șapte ani (1756 1763), a participat efectiv la lucru în popina din bucla Mureșului, la arderea cărămizilor pentru cetate. De reținut că o parte din cărămizi s-a executat lângă Arad. Nu toate cărămizile au fost aduse de la Jimbolia.
Labirinticul sistem bastionar se afla în administrarea Ministerului de Război de la Viena.
Regimentul Teritorial nr. 33 habsburgic s-a evidențiat în ultimul război austro turc în asediile de la Novi și Dubița (1788 -1790), în cucerirea fortificațiilor de la Valenciennes, în sudul teritoriului belgian (iulie 1793). În anul 1799 a participat la luptele din nordul Italiei. Pe timpul războaielor napoleoniene, în anul 1796, pentru paza cetății Arad s-a constituit o gardă civilă compusă din 70 de voluntari, care în scurt timp a ajuns la cifra de peste 500 de membri. Din acest efectiv s-au constituit trei batalioane: unul român, unul german și unul maghiar în care se foloseau distinct limbile română, germană și maghiară. Existența acestor trei batalioane s-a perpetuat până la războiul civil din anii 1848 1849. În timpul celor peste 20 de ani de războaie dintre habsburgi și Franța, în cetate s-au perindat peste 300 de prizonieri francezi.
Pe timpul revoluției de la 1848 -1849, Regimentul 33 Infanterie a participat la luptele din nordul Italiei, cetatea fiind păzită de 36 de soldați ai aceluiași regiment și patru companii din Batalionul 3 / Regimentul de linie Don Miguel, care în luna iunie 1848 a fost redislocat în sudul comitatelor Bacs și Torontal. În cetate au fost aduși primii robi care s au răsculat în comitatele amintite la 1848.
Lucrurile se vor complica în toamna anului 1848, când la 7 octombrie, 5500 de oameni de sub comanda lui Mariassy, în numele revoluției maghiare, cere celor 351 de militari din cetate, majoritatea din Batalionul 2 / Regimentul de linie nr. 31 Lemngen, să li se predea cetatea. Bineînțeles că cetatea nu a fost predată, drept pentru care a fost bombardată timp de o jumătate de oră în aceeași zi. S-a ajuns la mai multe lupte locale, dintre care cele de la Fântânele (22 octombrie), Lipova, (13 noiembrie). La 19 noiembrie 1848, Kossuth a hotărât să oprească aici și legiunea poloneză aflată sub comanda lui Adam Poptavski și Sulyok Ede. Atacul cetății a început la 4 decembrie 1848, fiind însă un eșec strategic și tactic. În folosul trupelor din cetate au sosit un corp de 1200 de infanteriști, 160 de călăreți Max, o baterie, 60 glotași călări și 1200 de glotași (lăncieri) români, astfel că la 14 decembrie trupele lui Mariassy au fost spulberate. Între timp cetatea a fost întărită cu Companiile 15 și 16 grăniceri români de la Caransebeș.
În luna ianuarie 1849 a început un nou asediu al forțelor maghiare comandate de generalul Gaal Mikloș, acest asediu a continuat până în luna iunie 1849, când generalul Vecsey în fruntea Corpului 5 Armată ungar a luat noi măsuri de izolare și asediu. La 1 iulie 1849, cetatea s-a predat, cheile fiind înmânate de baronul Bergher lui Vetter. Pe timpul ocupării cetății de către maghiari în cetate a fost închis marele patriot român Eftimie Murgu. Însă pentru scurt timp, căci la 4 august guvernul ungar aflat la Szeged s-a refugiat la Arad, unde a ținut în cetate o ședință a Consiliului de miniștri, oferind coroana regatului ungar țarului Rusiei. Pierderea la 10 august 1849 a bătăliei de la Timișoara l-a determinat pe Kossuth Kossuth să-i predea puterea generalului Gorgey, iar a doua zi, deghizat, el a reușit să părăsească orașul Arad. Orașul Arad și cetatea au fost înconjurate de trupele imperiale habsburgice și țariste de la 11 august. Generalul Damianici a predat cetatea rușilor pe 24 august. La 13 august 1849, trupele ungare au pierdut și bătălia de la Șiria.
Peste 500 de ofițeri maghiari și parte din generalii prinși au fost aduși în cetate și închiși ca prizonieri. La 6 octombrie 1849 a avut loc din ordinele împăratului habsburg executarea celor 13 generali de diferite naționalități (2 unguri, 3 slovaci, 3 germani, 2 armeni, un croat etc) ai armatei republicane ungare ale cetății arădene. Ordinul de execuție a fost dus la îndeplinire de către generalul austriac Haynau Windisgratz. Autoritatea imperială s-a dovedit clementă, dispunând comutarea sentințelor marțiale, începând cu luna februarie 1850. Până la 4 mai 1857, toți prizonierii politici implicați în evenimentele de la 1848-1849 au fost eliberați din toate închisorile imperiului. După terminarea războiului Crimeei (1853-1856), Regimentul 33 Infanterie a fost redislocat în cetate. Cetatea a mai adăpostit aici, în perioada 1881-1883, peste 1230 de prizonieri otomani prinși în Bosnia-Herțegovina în anul 1881. De asemenea a fost lagăr de internare în perioada 1914-1918, unde au fost aduși sute de prizonieri de pe frontul de est, aparținând mai multor națiuni și popoare: sârbi, ruși, polonezi, italieni, francezi, etc.. Regimentul 33 Infanterie s-a autodesființat în toamna anului 1918.
În cursul lunii decembrie 1918 trupele aliate franco-sârbe au ocupat orașul și cetatea din Arad fără lupte. În luna iulie 1919 orașul Arad și cetatea au fost predate de trupele franco-sârbe care au părăsit zona, trupelor române.
În cetatea Arad a intrat în luna iulie Regimentul 2 Infanterie al armatei române sub comanda lui Alexandru Vlad.Curând aici va fi sediul Regimentului 93 Infanterie. În perioada interbelică în cetate își vor mai desfășura activitatea unități și subunități ale Diviziei 1 Cavalerie română. După terminarea celui de-al Doilea Război Mondial în cetate au intrat trupele unor unități sovietice, care au plecat în iunie 1958 din România.
Din anul 1958 în cetate a fost redislocat Regimentul 19 Infanterie, care și-a desfășurat activitatea până în anul 1994, timp de 36 de ani, cetatea devenind un bastion al instrucției și educației, în care s-au instruit zeci și zeci de contingente de militari.
gen. maj. (r) Vasile Ionel Heredea