În cotul estic al Mureșului, aproximativ pe locul vechii palănci turcești (azi Calea Romană, fosta țesătorie Teba) a fost ridicat în perioada 1698-1701, sub comanda lui Georg Johann Haruckern un ansamblu de fortificații din cărămidă și piatră, care cuprindea o întăritură de formă dreptunghiulară, tipică pentru secolul al XVI-lea cu bastioane în stil italian la colțuri, cunoscută mai târziu de arădeni sub numele de Cetatea Veche. Avea trei porți, protejate de valuri de pământ semi-circulare, o barbacană la nord în dreptul porții Vienei, unde staționau trupele de pionieri și o retiradă de formă neregulată, care spre est ținea seama de cursul Mureșului. O hartă păstrată la Karlsruhe indică și detaliile construcțiilor: patru bastioane, unul străjuind podul turcesc refăcut, depozite de armament și alimente, necesare unei rezistențe de lungă durată. Cetatea era deservită de grănicerii sârbi, colonizați în zona Mureșului.
În interior se aflau: mănăstirea franciscană, comandamentul, locuința lui Gallus de Porth, primul consul (primar) al Aradului, sectorul ofițerilor și vreo 20 de case ale primilor coloniști germani, majoritatea meșteșugari, membri ai breslelor de curând înființate. Numărul lor a crescut ușor în primii ani, apoi a început să scadă prin formarea nucleelor urbanistice, grupate în jurul străzii Tribunul Axente (Plathea Major) și al Pieței Avram Iancu.
Participarea unității militare la războaiele europene ale Austriei a fost inaugurată în 1744 prin bătălia de pe Dealul Artemisio din Italia. După patru ani de campanie, în 1748, supraviețuitorii luptelor de la Piacenza, Tidone și Genova s-au reîntors în garnizoana arădeană, dar nu pentru mult timp. Alte contingente au fost trimise în războiul de șapte ani (1756-1763), după care, sub conducerea generalului Ferdinand Philipp Harsch, militarii au lucrat alături de populația civilă la construcția noilor fortificații într-o buclă a Mureșului pe malul opus (Cetatea actuală). După construirea unui pod din lemn, ale cărui urme se văd astăzi în aval de Podul Decebal, timp de două decenii (1763-1783) vechea cetate a fost înlocuită treptat până la dispariție cu o nouă lucrare, mult mai complexă, edificată în amonte, pe malul stâng al râului, în Banat.
Demolarea Cetății (Vechi) nu s-a făcut la o dată fixă, în 1766 fiind întocmit de Comitat un deviz estimativ de acordare a despăgubirilor pentru civili. În 1773 au fost demolate 4 case din Cetate și 11 din Retiradă. În 1778, în Cetate mai locuiau 121 coloniști germani, casele acestora urmând să fie demolate imediat după mutarea lor în alte cartiere ale orașului. În felul acesta a fost încheiat un important capitol din istoria acestui cartier finalizat prin desființarea Cetății (Vechi), a Retiradei și extinderea treptată a orașului spre sud și est până la Mureș.
