Nocturnă
Vorbim despre familii pînă cînd ni se face jenă
și după ce pleci mie mi se face foame
simt că aș putea tăia totul în bucățele mici
până spre dimineață
tai, pui sare, tai, pui sare,
tai
noaptea încă la locul ei
ordinea, unde a fost intenționată
gângănii deraiate se lovesc de cei mai subțiri pereți
și toate elementele ilegitime
cînd se ciocnesc, cer viață
Nocturnă, repetitivă
e foamea asta
pe lîngă ea
somnul e un copil nemîngîiat
și rușinea, hiena rămasă fără haită
privește acolo unde tu
ți-ai fi putut găsi culcuș
e intens tot ce vine din urmă, îmi spui
aprins ca tăciunele și atunci totul se face
vechi și incandescent
și nu poate să existe nimic în altă parte
jar ars suflat peste jar ars
viață pentru cei mai slabi
viață pînă la noi.
de acum așteptăm hienă amețită de oboseală
momentul în care va capitula;
somn va sufla peste foame
hiena și copilul nemîngîiat
ca un avertisment pentru dragoste
Compoziție cu coloane
Cariatide într-un oraș de provincie,
ce susțin ele :
imaginea unui străin care le fotografiază
alături, o femeie înfrigurată,
toate bagajele care au fost făcute,
toate biletele care nu mai pot fi schimbate.
Apoi, un compartiment îmbîcsit
poleit într-un fel de lumină,
un vagon din care femeia s-a hotărît să coboare
privirea
se întoarce ritualic la fecioarele de piatră
la ceea ce ele susțin
departe de insulele mediteraneene
departe de fărîmele de temple:
imagini furate de străini în tăcere –
un scurt-metraj cu femeie părăsind gara
și fotograf înaintînd prin spațiul gol,
intim și anonim.
Amîndoi își autodevorează reperele
cu vigilența unei vechi afecțiuni
autoimune
Alina Purcaru
