Comunicat de presă

[vc_row][vc_column][heading h=”h4″ align=”center”]Biblioteca Județeană “Alexandru D. Xenopol” Arad, câștigătoarea unui grant european[/heading][/vc_column][/vc_row][vc_row][vc_column][vc_column_text]

Biblioteca Județeană “Alexandru D. Xenopol” Arad anunță câștigarea, cu proiectul “Biblioteca de aplicații”, a grantului PLIP (Public Library Innovation Programme) oferit de Fundația EIFL (Electronic Information for Libraries).

        EIFL este o organizație internațională non-profit, cu sediul la Roma, care lucrează cu biblioteci din întreaga lume pentru a permite sau facilita accesul la informație digitală în țări în curs de dezvoltare. Programul PLIP își propune să ajute bibliotecile publice în a folosi tehnologia informației și comunicării pentru a crea servicii noi de bibliotecă care acoperă nevoi de dezvoltare a comunităților în domenii precum: educația, sănătatea, incluziunea socială, agricultura, dezvoltarea economică etc. La acestă ediție au participat mai multe biblioteci din Europa, Africa, Asia și America Latină. Acest succes repurtat în cadrul unei competiții internaționale, situează biblioteca arădeană printre câștigătorii celor 10 granturi din competiție.

        Proiectul „Biblioteca de aplicații” își propune să dezvolte un nou serviciu de bibliotecă dedicat educației media și dezvoltării gândirii critice vizavi de media digitală la elevi cu vârste între 13 – 18 ani care au acces și cunoaștere limitată în a găsi, a analiza și a genera informație și conținut media. Proiectul va fi implementat sub forma de ateliere after-school la bibliotecă, unde vor fi realizate activități de educație media folosind laptopuri, tablete, software liber și servicii online sub îndrumarea a 5 traineri (2 bibliotecari și 3 profesori). Ne așteptăm să participe peste 180 de elevi care, la finalul atelierelor, vor fi capabili să producă competent și să publice online conținut media, ce va fi agregat pe o pagina web dedicată (http://bibliotecaarad.webrolldesign.com/project/biblioteca-aplicatii-media-tehnologie/).

           Proiectul va fi implementat, în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean, în perioada mai 2014 – iunie 2015.

        Scrisoarea oficială care anunță câștigarea grantului EIFL-PLIP poate fi accesată la următoarea adresă web: OfficialLetter-EIFL-PLIP

[/vc_column_text][/vc_column][/vc_row]