Comunicat de presă: Eveniment de prezentare a platformei de auto-publicare realizată în cadrul proiectului „Biblioteca de literatură arădeană de azi”
Biblioteca Județeană „Alexandru D. Xenopol” lansează scriitorilor arădeni invitația de a participa la o sesiune informativă și demonstrativă de prezentare a proiectului „Biblioteca de literatură arădeană de azi”, co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național și a platformelor de auto-publicare, implementate în cadrul proiectului.
Evenimentul va avea loc în Sala „Astra” a Bibliotecii Județene, vineri 22 iunie, de la ora 18.
Principalul scop al evenimentul este de a prezenta funcționalitatea „Platformei de autopublicare” și a aplicației web de ebookuri, două servicii online noi ale bibliotecii dedicate comunității literare arădene.
Platforma de autopublicare poate fi acesată la adresa: http://autopublicare.bibliotecaarad.ro/ și foloseste softul open source Booktype asemănător cu platforma GoogleDocs, dar gândit, în mod special, pentru scriitori și redactori. Funcțiile pe care le oferă platforma acoperă toate etapele ce presupun scrierea propriu-zisă, tehnoredactarea și designul unei cărți. Se poate lucra în echipă, într-un mod sincron și pe roluri. Aici autorii pot fi proprii lor tehnoredactori, designeri și editori, folosind o interfață simplă și un workflow eficient. La final, cartea poate fi exportată și publicată în format PDF și EPUB cu un design profesional.
Platforma web de ebookuri se regăsește la adresa http://ebook.bibliotecaarad.ro/ și folosește softul open source calibre-web. Platforma este practic un „market” (gratuit) de ebookuri care se bazează pe tehnologia binecunoscutului program desktop Calibre, oferind atât interfața web cât și serviciul de sindicare pentru ebook reader-e (OPDS). Platforma organizează colecțiile după diferite criterii și oferă player in-browser pentru cărțile în format EPUB și PDF.