Monument în ronde-boss; statuie în faţa intrării în Parcul UTA; piatră artificială; autor Ioan Tolan; 1952, demolat 1965
După încheierea celui de al II-lea Război Mondial, în august 1945, corespunzător acordurilor încheiate între puterile aliate care au înfrânt Japonia, în Coreea s-au instituit două administraţii militare, despărţite prin paralela geografică de 38 grade: la nord de aceasta, cea condusă de URSS, iar la sud, de SUA. După eşuarea hotărârii de reunificare a țării stabilită la Conferinţa de la Moscova, din decembrie 1945, cele două teritorii şi-au dezvoltat regimuri politice diferite. În mai 1948, în sud au avut loc alegeri separate, în urma cărora s-a proclamat Republica Coreea, eveniment politic urmat în septembrie prin formarea în nord al unui nou stat, denumit Republica Populară Democrată Coreeană, cu regim comunist. După doi ani, în 1950 între cele două state, a izbucnit războiul civil, nordul fiind sprijinit de China, URSS şi ţările socialiste, iar sudul de SUA. Timp de trei ani media românească şi întregul sistem comunist de propagandă a dezavuat în termeni energici acest război susţinut corespunzător ideologiei oficiale a vremii, exclusiv printr-o politică agresivă sprijinită de SUA. Războiul s-a încheiat în anul 1953 prin armistiţiul de la Pannmunjon.
Monumentul conceput în 1952 de sculptorul Ioan Tolan (1927 – 2015) şi aşezat pe un soclu înalt la intrarea în parcul fostelor Uzine Textile Arad (UTA) spre staţia de tramvai, se constituia atunci într-un vehement manifest pentru pace. Coreea, ţară aflată atunci într-o durerosă conflagraţie, unde suferinţa era resimţită mai ales de către populaţia civilă, este redată alegoric în mod realist sub forma unui personaj feminin într-o atitudine de disperare și revoltă.
Ideea nu este nouă, doar că aici, femeia, simbolul patriei, este prezentată într-o suferinţă împinsă până la disperare şi agresivitate. Atitudinea aceasta neobişnuită, lipsită de gingăşie şi tandreţe este marcată prin figurarea contorsionată la picioarele ei a unui copil fără viaţă. Starea hotărâtă, chiar provocatoare a personajului, este subliniată plastic prin poziţia dinamică de înălţare a capului cu faţa răvăşită de ură. Rochia aspră, mulată peste torsul vlăguit, cade în câteva falduri, lăsând să i se vadă doar tălpile picioarelor dezgolite. Întregul corp este în mişcare ascendentă sprijinit cu un picior pe o treaptă iar celălalt întins în élan. Pumnul strâns al mâinii stângi îi accentuează durerea, furia şi fermitatea.
Prin dramatismul ei lucrarea lui Ioan Tolan reuşeşte să surprindă şi să caracterizeze o stare de spirit, rezumând suferinţa la o amplă vibraţie emotivă.
Sculptura a fost coborâtă de pe soclu după anul 1960, acesta fiind folosit pentru susţinerea unei alte lucrări monumentale.
