Născut în Bobota (Judeţul Sălaj), Corneliu Coposu (1914 – 1995), după încheierea studiilor liceale la Blaj, a urmat şi absolvit Facultatea de Drept din Cluj. În perioada 1937 – 1940 a fost secretar personal al lui Iuliu Maniu, apoi secretar politic şi preşedinte al Filialei din Sălaj al Partidului Naţional Ţărănesc (PNȚ). În 1947, a fost arestat alături de întreaga conducere a PNŢ, purtat prin mai multe închisori şi deţinut până în 1964 la Râmnicu Sărat. După eliberare a lucrat ca muncitor la Intreprinderea de Construcţii Montaj din Bucureşti. În ianuarie 1990, a contribuit la reînfiinţarea PNŢ sub titulatura Partidul Naţional Ţărănesc Creştin-Democrat (PNȚCD), al cărui preşedinte a fost până la moarte (1995). Ca senator şi om politic, este considerat azi, drept liderul opoziţiei din România post-comunistă. În această calitate, a fost unul din iniţiatorii Convenţiei Democrate Române, o alianţă de partide creată în 1992, cu scopul de a contracara guvernarea de stânga. În 1995, Republica Franceză l-a numit Cavaler al Legiunii de Onoare, cea mai înaltă distincţie acordată cetăţenilor străin.
Placă în Memoria lui Corneliu Coposu
Placă memorială; Bulevardul Revoluției nr. 81; Marmură albă, relief; Autor necunoscut;Dată incertă
După 1990, pe fațada imobilului de pe Bulevardul Revoluţiei nr. 81, unde se afla sediul Filialei din Arad al PNŢcd a fost fixată o placă memorială din marmură albă, pe suprafața căreia a fost cioplit în relief textul: CORNELIU COPOSU / 1914 – 1995 / PREŞEDINTE PNŢCD / 1989-1995 / LIDERUL MORAL AL ROMÂNIEI / CERNE DOAMNE, LINIŞTEA UITĂRII, / PESTE NESFÂRŞITA SUFERINŢĂ / SEAMĂNĂ ÎNTINDERI DE CREDINŢĂ / ŞI RODEŞTE ROUA ÎNDURĂRII / RĂSĂDEŞTE DRAGOSTEA ŞI CRINUL, / ÎN OGORUL NĂPĂDIT DE URĂ, / ŞI AŞTERNE, PERTE MUNŢI DE ZGURĂ, / LINIŞTEA, IERTAREA ŞI SENINUL / RUGA.
Nu există alte elemente explicative sau decorative.
Bustul lui Corneliu Coposu
Sculptură în bosse-ronde, bust; Piaţa Drapelului (Podgoria, Pădurice); Bronz;
Autor Dumitru Şerban; 2012.
Bustul lui Corneliu Coposu executat în 2012 de sculptorul arădean Dumitru Şerban a fost amplasat în cadrul proiectului: Reamenajare zonă de agrement Pădurice. .
Este prezentat portretul lui Corneliu Coposu la vârsta senectuții cu expresia senină a feții. Pe soclul dreptunghiular din granit au fost fixate două plăci din bronz cu texte în relief cuprinse în chenare: CORNELIU COPOSU / 1914 -1995 / OM POLITIC și versurile poeziei întitulate RUGĂ: Cerne doamne liniștea uitării / peste nesfârșita suferință / seamănă întinderi de credință și / sporește roua îndurării / Răsădește doamne dragostea și crinul / în ogorul năpădit de ură / și așterne peste munții de zgură / liniștea, iertarea și seninul / Corneliu Coposu.