Cronologie arădeană – 1 august

1744 – Vinga a primit din partea împărătesei Maria Tereza, primele privilegii şi statutul de oraş cu numele Theresiopolis. După 30 de ani, în 1774, Vinga era un oraş cu biserică şi mănăstire romano-catolică, condus de un magistrat ales dintre locuitorii săi. Treptat aşezarea a decăzut la nivelul unui sat obişnuit. .

Imagine din Vinga (1940)

1870 – Trupa Matei Millo a Teatrului Naţional din Bucureşti a inaugurat turneul artistic din Arad cu piesa Millo – director, comedie într-un act de Vasile Alecsandri şi vodevilul naţional, „Corbul român“ de acelaşi autor.

1895 – S-a născut la Imoasa (judeţul Mehedinţi), preotul Vintilă Popescu (m. 1971), fost profesor la Academia Teologică din Arad (1926-1948), consilier onorific supleant în Secţia Culturală a Consiliului Eparhial.

1936 – A avut loc deschiderea oficială a celei de a XI–a ediţii a Jocurilor Olimpice de la Berlin. Aradul a fost reprezentat de patru sportivi: Kondoroşi Zoltan – lupte (categoria grea), Matuşek Iosif – gimnastică, Petru Havabetz – atletism şi Cocoş Francisc – lupte.

Stadionul Olimpic din Berlin