1784 – A fost instalat, cu mare fast, în prezenţa comisarului regal Ioan Beothy, după un ceremonial aprobat de împăratul Iosif al II-lea, episcopul Aradului, Petru Petrovici, fost egumen la mănăstirea Racovăț și apoi episcop de Carlstadt.
1833 – A fost inaugurat la Arad primul Conservator (Şcoală de muzică), de pe teritoriul României, fondat de Joszef Daurer – director, Ignac Markovits şi Peter Nimsgern, cu sprijinul baronului Lorinc Orczy, Comitele Suprem al Aradului
1858 – A avut loc inaugurarea cursei zilnice de poştalion, pe traseul Arad-Buttyin (Buteni), care a funcţionat până la 8 septembrie 1881, fiind desfiinţată prin construirea căii ferate.
1890 – În conştiinţa populară s-au păstrat numeroase mărturii despre sărbătorirea zilei de 1 mai, prin variate şi pitoreşti obiceiuri. Ele sunt reflectate şi în literatură începând cu scrierile lui Alecu Russo publicate după 1855, urmate de poeziile lui Vasile Alecsandri, Mihai Eminescu, N. Gane, C. Bolliac. În 1890 Ziua de 1 Mai a fost sărbătorită pentru prima dată de către organizaţiile profesionale şi cercurile socialiste din Arad.
În acea zi. declarând grevă, muncitorii s-au adunat în curtea Hanului Boul Roșu din strada Tribunul Dobra nr. 22 (Piaţa Romană).
Lipsindu-le autorizația de întrunire, au pornit în grupuri mici de 4-5 persoane spre Pădurea Ceala. Acolo, în jurul unui steag alb, s-au adunat aproximativ 900 muncitori, în faţa cărora I. Horvath, M. Engels şi V. Bernath, au cerut legiferarea zilei de muncă de opt ore, interzicerea angajării copiilor sub 14 ani, repaus săptămânal de o zi, libertatea de organizare şi întrunire, salarizarea egală a femeilor cu cea a bărbaţilor, etc. Oameni de ordine, cu banderole roşii, au distribuit foi volante pe care era imprimat câtecul Internaţionala. După ce au ascultat liniştiţi cuvântările acestora şi au adoptat o rezoluţie muncitorii s-au răspândit în pădure. Seara târziu, s-au întors liniştiţi la casele lor fără a fi semnalate incidente
1913 – A fost inaugurată clădirea, de pe strada Paris nr. 2, (colţ cu strada Dacilor) ca sediu al Partidului Social Democrat şi al Sindicatelor. Numit Căminul (Clubul) Muncitorilor, edificiul a fost ridicat, în urma unor donaţii făcute atât de către arădeni, cât şi prin folosirea fondului sosit din SUA, ca urmare a solicitărilor şi propagandei făcute acolo, de emigrantul Perveiller Jacob, fost tâmplar la Uzina de Vagoane, stabilit în New York. Clădirea cu două nivele, proiectată de arh Fodor – Reisinger a fost încă de la început, dotată cu încălzire pe aburi, sală mare cu 150 de locuri pe scaune, birouri, trei biblioteci, săli de spectacole, camere de consiliu și două apartamente pentru administratori.
În urma incidentelor violente întâmplate la Congresul Sindicatelor Unitare Muncitoreşti de la Timişoara din 2 – 5 aprilie 1929, Căminul Muncitorilor a fost închis de autorităţi, unii dintre conducători fiind arestați, pentru propagandă comunistă şi agitaţie împotriva ordinei de stat. În anii care au urmat clădirea a fost închiriată Administraţiei Ambulatoarelor Medicale şi Farmaciei Casei Cercuale a Asigurărilor Sociale din Arad.