Cronologie arădeană – 14 octombrie

1822 – S-a născut în Şimand, Ierotei Iosif Beleş (m. 1900, Vărădia de Mureş), figură marcantă a clerului ortodox român arădean, fost profesor la Institutul Teologic din Arad, vicar episcopesc la Oradea, arhimandrid la Hodoş-Bodrog, inspector şcolar tractual, paroh şi protopop al Vărădiei de Mureş, militant naţionalist, conducătorul politic al românilor din această zonă.

1918 – A murit arhimandritul Vasile Mangra (n.1850), teolog şi istoric, personalitate marcantă în viaţa ecleziastică, istoriografică şi politică a Transilvaniei de la sfârşitul secolului al XIX-lea şi începutul celui următor, membru al Academiei Române. Printre altele, Vasile Mangra şi-a adus o contribuţie remarcabilă în direcţia cunoaşterii istoriei ecleziastice a ţinuturilor Aradului şi Bihorului, pregătind redactarea unei monografii istorice a Episcopiei Aradului.

Vasile Mangra

1944 – La Adunarea Grupului Avocaţilor Democraţi din Arad, dr. Ştefan Gregorovici, a supus adoptării, o moţiune prin care se solicita printre altele: Purificarea profesiunii de avocat de elementele afaceriste,  fasciste, legionare şi antidemocratice, precum și a celor care au promovat în viaţa profesională ţeluri fasciste şi rasiste; imediata înlăturare a actualei conduceri a Baroului, numită în 1940 din minoritarii hitlerişti: dr. Parecz Adalbert, dr. Szell Ludovic şi dr. Schannen Adalbert, fugiţi în Ungaria şi numirea unei conduceri democratice; anchetarea şi sancţionarea tuturor avocaţilor fascişti, reacţionari, compromişi. Moţiunea aprobată în unanimitate a fost trimisă Ministerului Justiţiei, ministrului Lucreţiu Pătrăşcanu pentru satisfacerea dezideratelor.