1854 – S-a născut la Gelinţa (Comitatul Trei Scaune), istoricul şi publicistul maghiar Janko Benedek (m. 1930, Budapesta), fost profesor la Gimnaziul Superior din Arad (1880-1887), funcţionar superior în guvernul ungar şi profesor în Budapesta. În perioada 1892 –1895, a redactat o monografie a oraşului şi judeţului Arad, în patru volume.
1918 – Consiliul Naţional Român Central (CNRC), înfiinţat la Arad în 2 noiembrie, a lansat manifestul Către popoarele lumii, redactat de Vasile Goldiş, prin care se făcea cunoscut tuturor naţiunilor refuzul guvernului ungar de a lua în considerare revendicările naţionale ale românilor.
1950 – Comitetul Provizoriu al Regiunii Arad, a transmis tuturor medicilor, noi reglementări privind folosirea stupefiantelor, modul de conducere a evidenţei consumului acestora şi lista celor admise, în tratamente.
1950 – Într-un articol semnat în cotidianul Scânteia, după părerea liderului Partidului Muncitoresc Român (PMR), Gheorghe Gheorghiu Dej, chiaburul foloseşte situaţia lui economică, legăturile sale create ani de-a rândul, experienţa sa şi tradiţiile înapoiate ale satului, căutând să-şi menţină influenţa în sat. El face chiar concesii faţă de sărăcime şi mijlocaşi, cu scopul de a-i atrage de partea sa şi a-I îndrepta împotriva măsurilor economice şi politice ale partidului şi guvernului. Chiaburul luptă din răsputeri împotriva gospodăriilor colective şi împotriva izolării sale, conştient că acestea înseamnă pieirea lui.
1950 – Secţia de Învăţământ al Regiunii Arad a transmis şcolilor din subordine instrucţiuni legate de realizarea de economii în toate sectoarele de activitate. Printre altele se cerea învăţătorilor şi profesorilor, să fie preocupaţi, în aceeaşi atitudine de economii, în programarea numărului de caiete pentru elevi şi a temelor, fiind evitate cele inutile. Se mai recomanda ca elevii să-şi numeroteze paginile din caiete interzicându-se ruperea filelor. De asemenea se interzicea împodobirea caietelor cu desene şi chenare, alături de obligaţia de a scrie pe ambele pagini ale filei, fără margini mai mari de un centimetru şi spaţii nefolosite. În acest scop, învăţătorii aveau obligaţia să dea indicaţii precise asupra scrisului îngrijit. Corectarea caietelor urma să se facă scriindu-se deasupra cuvântului greşit sau la sfârşitul temei. Se mai dădeau recomandări precise asupra controlului exercitat de directori, inspectori şi asupra informării părinţilor despre campania economisirii caietelor.