Cronologie arădeană – 18 octombrie

1883 – S-a născut în Covăsânţ, Nicolae Bâru (m. 1967), preot-profesor, autor de literatură religioasă, iniţiatorul organizării schitului Sf. Mucenic Gheorghe de la Feredeu (1932, Covăsânţ).

Schitul Sf. Mucenic Gheorghe din Feredeu

1887 – După cum relata ziarul Aradi Kozlony, în localul cooperaţiei industriale, sub preşedenţia lui Vasile Benat, s-a ţinut o adunare muncitorească, unde s-a susţinut necesitatea constituirii unui partid muncitoresc, în final, statutele acestuia fiind acceptate în aclamaţii generale.

1912 – A început boicotul croitoriei pentru dame al lui Ştefan Illeş din Arad, întrucât patronul, contrar prevederilor stipulate în contractul colectiv, a angajat forţă de muncă sterer (muncitori cu greutăţi familiale aduşi din alte localităţi, uşor de manipulat) şi nu a plătit salariile aşa cum au fost stabilite.

1936 –  A avut loc Sfinţirea Bisericii Ortodoxe din Agrişul Mare (comuna Târnova).

Sfințirea Bisericii din Agrișul Mare

1944 – Sub titlul Cine poartă răspunderea pentru ocuparea Aradului de hoardele fasciste, cotidianul local Patriotul, preluând un articol din ziarul Scânteia, organ al PCR, relata următoarele: „La 13 septembrie ungurii, deşi au atacat la Curtici, cu forţe mici, de tatonare, Aradul şi întreaga zonă au fost ocupate rapid. Cu forţe slabe au cucerit o mulţime de localităţi, pe o adâncime de 30-40 kilometri, fără să fi întâmpinat vre-o rezistenţă din partea armatei române. Graniţa a fost lăsată fără pază, deşi se ştia că această regiune, este locuită de germani şi unguri, care puteau ajuta trupele invadatoare. Pretorul de la Curtici, a fugit cu căruţa, iar jandarmii, au fost primii care au părăsit comuna şi regiunea atacată, chipurile pentru a salva registrele. Populaţia îngrozită, a rămas astfel fără conducători şi organe de ordine, pentru îndrumare şi apărare. Oare datoria supremă a jandarmeriei este să fugă primii cu hârţoagele, lăsând totul în voia soartei? se întreba retoric autorul articolului. Trupele locale care au fost reduse ca număr, lipsite de armament şi muniţie, au făcut ce-au putut face. S-au retras sau au fugit. La Pâncota, ungurii au ocupat oraşul cu doar câteva tanchete, fiind ajutaţi de populaţia şvabă şi chiaburii unguri. La fel s-au întâmplat lucrurile la Şiria, Ghioroc, Ineu, Chişineu Criş.Deşi se ştia de acest atac, nu s-a luat nici o măsură de apărare, în final, cerându-se anchetarea şi tragerea la răspundere a celor vinovaţi“.