1894 – S-a născut la Sâmbăteni, Sabin Manuilă (1894-1964), specialist în domeniul medicinei, antropologiei, epidemiologiei, biometriei, membru al Academiei Române. Este unul din promotorii statisticii şi demografiei, fiind pricipalul autor al celor nouă volume ale Recensământului Populaţiei din 1930 şi coordonator al Recensământului din 1941. Pe plan internaţional a făcut parte din Comisia de Populaţie a Ligii Naţiunilor Unite, membru al Institutului Olandez de Statistică din Haga, Vicepreşedinte al Uniunii Internaţionale pentru Studiul Populaţiei din Berlin şi altele. În 1948, s-a stabilit la NewYork (SUA), unde a locuit până la sfârşitul vieţii (20 noiembrie 1964) (Roz Monografia LMN, p. 94).Monografia Păuliş, p.364
1916 – Pe liniile vechiului tramvai cu cai înfiinţat în 1869, au fost puse în circulaţie pentru transportul în comun, vagoane trase de locomotive cu abur. Inaugurarea a fost făcută de directorul intreprinderii, Imre Zador şi inginerul Gyula Heinrich, care în prezenţa a doi membri ai comisiei tehnice a societăţii comunale de căi ferate, au verificat portanţa liniei, tractând două vagoane de marfă.
1941 – Printr-o notă informativă, preluată „din sursă sigură și verificată“, Postul de jandarmi din Semlac comunica superiorilor din Arad, că starea de spirit a populației române, mai puțin a minorităților, este de îngrijorare, datorită zvonului că în curând va sosi aviația engleză, care va bombarda satul. Această știre s-a întărit și mai mult, văzând sumedenia de avioane ce trec dinspre Ungaria în România și pentru faptul că li s-a pus în vedere de autoritățile administrative, prin baterea tobei, să se pregătească cu cele prevăzute la apărarea pasivă (1941 Analele Arad, p. 195)
1939 – S-a născut în comuna Tămajda (Bihor), cofetarul Ioan Gui (1939- 2019), colecţionar, maestru în arta culinară, realizatorul expoziţiei permanente (muzeului) Cofetării şi cofetari din Arad. Spaţiul expoziţional, organizat în propria locuinţă de pe strada Lenau nr. 3 (Aradul-Nou), reproduce într-o formă esenţializată un atelier de cofetărie interbelic, fiind expuse mese de lucru şi maşini de măcinat mac, zahăr, nucă, de bătut albuş, instalaţii pentru făcut îngheţată, dropsuri, turtă dulce, prăjituri. De asemenea pot fi consultate, fotografii şi acte originale referitoare la activitatea cofetarilor arădeni din perioada interbelică